SUA ar putea înăspri Programul Visa Waiver din cauza riscurilor teroriste din Europa

Data publicării:
aeroport-5184606-Mediafax Foto-Mihai Dascalescu 1

Foto: Mediafax

Îngrijorările oficialilor americani intervin după o serie de incidente teroriste în Belgia, Danemarca şi Franţa şi pe fondul estimărilor conform cărora aproximativ 5.000 de cetăţeni europeni au plecat să se alăture grupării Statul Islamic în Irak şi Siria, relatează EUObserver.

Senatoarea democrată Dianne Feinstein s-a exprimat pe această temă în urma atentatelor de la Paris din ianuarie, declarând pentru CNN că regimul de călătorie fără viză este „călcâiul lui Ahile pentru America”. Ea pregăteşte în prezent un proiect de lege pentru a revizui regimul fără vize. Potrivit unei surse din Congresul SUA, noua lege are ca scop să consolideze prevederile de securitate şi va fi prezentată în curând.

Programul Visa Waiver a fost lansat în 1986 şi include în prezent 38 de ţări, dintre care 23 de state membre ale Uniunii Europene. Singurele membre UE care nu fac parte din Visa Waiver sunt România, Bulgaria, Croaţia, Cipru şi Polonia. Cetăţenii eligibili din aceste state trebuie doar să completeze chestionare online despre călătoria pe care vor să o facă în SUA.

Departamentul american de Securitate Internă (DHS) împărtăşeşte preocupările lui Dianne Feinstein. „Există preocupări că sunt multe ţări în Programul Visa Waiver, iar dacă luptători europeni se întorc (din Irak sau Siria), ar putea călători aici fără viză”, a declarat un oficial american.

DHS a fost surprins cât de uşor a putut soţia unuia dintre atacatorii de la Paris să exploateze libertatea de călătorie din interiorul UE pentru a fugi din Franţa, via Spania, în Siria. DHS notează de asemenea că cea mai mare concentraţie de luptători străini este în Vilvoorde, o suburbie a oraşului Bruxelles.

Departamentul vrea ca Europa să înăsprească măsurile de securitate impunând registrul cu datele pasagerilor (PNR, Passenger Name Records) şi să consolideze verificările în spaţiul Schengen. PNR obligă companiile aeriene să ofere datele pasagerilor, precum numărul de telefon sau detaliile cardului bancar, pentru a ajuta serviciile de securitate să verifice dacă aceştia au legături cu suspecţi de terorism.

DHS vrea de asemenea ca serviciile de informaţii ale statelor UE să împărtăşească mai multe informaţii între ele şi cu forţele de poliţie şi agenţiile poliţiei de frontieră.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...