Statul Islamic anunță că a decapitat 21 de creștini

Data publicării:
ostatici in genunchi

Potrivit imaginilor postate pe site-urile utilizate de Statul Islamic, bărbații erau îmbrăcați în salopete portocalii, cum au purtat și alți ostatici executați recent în Siria. Ostaticii sunt aliniați pe o plajă, cu mâinile legate la spate, iar călăii decapitează cel puțin zece dintre ei, potrivit imaginilor. Fiecare ostatic are călăul lui. Călăii sunt îmbrăcați în negru, cu fețele acoperite și toți sunt mult mai înalți decât victimele lor.

Imaginile sunt filmate la calitate înaltă și au un montaj aproape artistic - cu imagini de ansamblu ale plajei, iar în final cu valuri înspumate și înroșite de sânge. Victimele au chipuri triste, dar par resemnate și nu încearcă niciun gest de împotrivire.

În ultimul număr în limba engleză al revistei Dabiq, apărut joi, este publicat un articol despre răpirea a 21 de egipteni de confesiune coptă. Articolul este ilustrat cu imagini foarte asemănătoare cu cele din înregistrarea difuzată duminică.

În ianuarie, aripa libiană a Statului Islamic anunțase că a răpit 21 de copți egipteni în Libia, iar Cairo confirmase că 20 de cetățeni au fost răpiți în țara vecină în două atacuri distincte.

Înregistrarea video de duminică se intitulează „Un mesaj semnat cu sânge pentru poporul crucii”, iar o bandă explicativă precizează că se adresează „poporului crucii fidel Bisericii egiptene dușmane”.

În urma difuzării acestei înregistrări, președintele Egiptului a convocat Consilul de Apărare Națională și a anunțat că „își rezervă dreptul” de a da o replică acestui act crud.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri