Stațiunea de schi a lui Kim Jong-un: Salariul pe o lună pentru o zi de relaxare
Data publicării:
Staţiunea occidentală de schi cerută special de dictatorul comunist din Coreea de Nord se plictiseşte singură. Puţini localnici îşi permit să cheltuie acolo salariul pe o lună pentru o zi de relaxare, chiar şi de lux. Cei câţiva turişti care ajung totuşi pe pârtii fac parte din grupuri organizate de locul de muncă, iar vacanţa este plătită de stat.
Staţiunea de schi Masik din Coreea de Nord are nouă pârtii. Opt dintre ele sunt şi azi, la patru ani de la deschidere, aproape pustii. Turiştii care ajung aici sunt toţi începători, aşa că nimeni nu îndrăzneşte să se aventureze pe pantele abrupte. Dar asta nu scade în niciun fel entuziasmul celor care vin să încerce sporturi de iarnă.
„Am avut emoţii la început. Cădeam des, dar acum pot să schiez singură urmând instrucţiunile antrenorului. Simt că trebuie să îmi dau mai mult interesul pentru că aşa pot să-mi arăt aprecierea pentru liderul nostru Kim Jong-un care a construit această staţiune pentru noi”, spune o turistă.
„Cred că sporturile de iarnă se vor dezvolta în ţara noastră. Cum ar putea fi altfel din moment ce partidul a construit această măreaţă staţiune de schi?”, spune alt turist.
Kim Jong-un a venit cu ideea unei staţiuni de schi la doar un an după ce a preluat conducerea ţării, după moartea tatălui său. Presa de stat relata la acea vreme că liderul suprem vrea să ofere cetăţenilor un loc de relaxare, dar şi să atragă turişti străini. Între timp n-a mai apărut nicio statistică privind rezultatele acestei investiţii de 35 de milioane de dolari.