Statele Unite speră să înceapă campania de vaccinare împotriva COVID-19 înainte de jumătatea lunii decembrie

Data publicării:
Un medic pregateste vaccinul pentru a fi administrat pacientilor
Foto: Getty Images

Statele Unite speră să înceapă campania de vaccinare împotriva COVID-19 înainte de jumătatea lunii decembrie, după ce vor primi aprobarea de la autorităţile sanitare, relatează Mediafax.

Până la 20 de milioane de persoane ar putea fi imunizate înainte de sfârşitul anului, dacă toate decurg conform planului.

Planul nostru este să putem transporta vaccinurile către locurile de imunizare în termen de 24 de ore de la aprobare, aşa că mă aştept să fie poate a doua zi după aprobare, pe 11 sau 12 decembrie”, a declarat duminică la CNN Moncef Slaoui, un înalt oficial al operaţiunii guvernamentale pentru vaccinuri, preluat de Le Figaro.

Moncef Slaoui a fost întrebat despre data preconizată pentru primele vaccinări în Statele Unite.

Imunologul Anthony Fauci este, de asemenea, foarte încrezător şi a spus că s-ar putea să avem 20 de milioane de oameni care pot fi vaccinaţi până la sfârşitul lunii decembrie, dacă vaccinul obţine autorizaţia de la autorităţi”.

Moncef Slaoui a mai spus că speră că odată cu lansarea unei campanii de vaccinare în masă, ţara să obţină „imunitatea colectivă” în luna mai.

În mod normal, cu nivelul de eficienţă pe care îl avem (95%), imunizarea a 70% sau pe aproape a populaţiei ne-ar permite să avem o imunitate colectivă reală. Probabil că se va întâmpla în mai sau pe acolo”, a precizat el.

La doar zece luni de la apariţia noului coronavirus, grupul farmaceutic american Pfizer şi partenerul său german BioNTech au cerut, vineri, Agenţiei Medicamentelor din Statele Unite (FDA) autorizarea vaccinul împotriva COVID-19.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...