Statele UE vor stabili la nivel național vârsta minimă pentru ca un adolescent să aibă conturi pe rețelele de socializare

Data publicării:
GettyImages-copii laptop internet

 

 FOTO: Gulliver/Getty Images

Statele membre vor stabili vârsta minimă, între 13-16 ani, la care adolescenții își pot crea un cont personal pe o rețea de socializare —Facebook, Instagram sau Snapchat, fără a mai avea nevoie de acordul parental al unuia dintre tutori.

În prezent, vârsta la care unui copil i se permite să aibă cont pe o rețea oficială de socializare este în Uniunea Europeană de 13 ani, la fel ca în Statele Unite, însă în cursul unor dezbateri recente au fost înaintate propuneri pentru creșterea limitei legale la 16 ani. Companiile IT au făcut un lobby puternic împotriva acestei modificări, cotidianul Financial Times relatând că s-a format chiar o coaliție de companii, între care Google și Facebook, care nu doreau introducerea amendamentului respectiv.

Companiile din domeniul tehnologic își bazează dezvoltarea pe numărul mare de utilizatori și doresc obținerea de profit, or introducerea unor astfel de restricții reduce accesul unui număr semnificativ de utilizatori. Unii critici ai amendamentului amintesc de faptul că adolescenții nu declară vârsta corectă atunci când își fac un cont pe o rețea de socializare. Companiile IT care nu vor respecta limita de vârstă aleasă în fiecare stat membru UE va suporta penalități financiare de până la 4% din totalul vânzărilor sale la nivel mondial.

Potrivit noilor reglementări, companiile IT trebuie să gestioneze în siguranță datele cu caracter personal al celor care își fac cont astfel încât să nu fie împărtășite unei părți terțe și în cazul unui furt de cibernetic de date să anunțe în maximum 72 de ore autoritățile naționale din statul în care trăiește utilizatorul respectiv.

Aceste reglementări reîntorc către cetățeni controlul privind datele lor cu caracter personal, a remarcat europarlamentarul Jan Philipp Albrecht într-o declarație de presă, subliniind că giganții IT nu vor avea permisiunea să divulge informațiile pe care le-au primit cu un scop specific fără a avea acordul persoanei în cauză.

Noile reglementări urmează să fie supuse joi aprobării publice a Comisiei pentru Libertăți Civile a Parlamentului European, iar din acel moment statele membre UE au la dispoziție doi ani pentru a-și armoniza legislația națională pentru includerea acestor noi reglementări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...