Spionaj la nivel înalt. China vrea să știe tot ce mișcă în Australia

Data publicării:
steag australia

Partidul Comunist din China caută să controleze nu numai ce se întâmplă în interiorul ţării, ci şi dincolo de graniţe. Şi nu se duce aproape, la vecini, ţinteşte mai departe peste mări şi ţări, tocmai în Australia. Un raport guvernamental arată cum Beijingul a încercat, atent şi cu paşi calculaţi, să influenţeze toate nivelurile de conducere din această ţară. Şi a făcut-o timp de un deceniu.

Australia e o prezenţă destul de ştearsă, prea puţin implicată în spaţiul geopolitic. Economia ţării creşte de mai bine de un sfert de secol în fiecare an. Iar chinezii caută să-şi arunce mai mult decât un ochi la această bunăstare a „Californiei de la antipozi”, aşa cum e denumită această ţară.

Raportul guvernamental cataloghează China drept ţara cea mai preocupată de politica internă a Australiei. Şi nu neapărat în sensul pozitiv al cuvântului. Acest document conţine concluziile cerute de premierul australian încă din 2016.

Potrivit jurnaliştilor, investigaţia a scos la iveală faptul că Partidul Comunist al Chinei a încercat să influenţeze politicile şi să obţină acces la toate nivelurile guvernamentale timp de 10 ani. Beijingul a încercat, de asemenea, să obţină informaţii şi din mediul jurnalistic şi academic.

Este motivul pentru care, în decembrie anul trecut, Guvernul Australiei a propus o lege mai dură în privinţa spionajului, a donaţiilor din afara ţării şi a influenţei străine.

La acea vreme, nu se ştia motivul. Dar Business Insider remarcă faptul că autorităţile ştiau în linii mari despre ce e vorba.

Unul dintre autorii raportului spunea că Beijingul se pricepe foarte bine la astfel de operaţiuni şi făcea o comparaţie cu Rusia. În vreme ce Moscova preferă să afle totul rapid, Bejingul are o strategie calculată, se arată răbdător şi preferă să acţioneze pe termen lung, să-şi dozeze efortul. Acest raport apare într-un moment în care relaţiile diplomatice dintre China şi Australia nu traversează cea mai bună perioadă.

De când guvernul de la Canberra a propus o lege mai aspră, pentru a se feri de influenţa străină, Beijingul şi-a arătat colţii, a trecut la ameninţări, dar nu a făcut-o oficial, ci prin intermediul jurnaliştilor.

Presa chineză a sugerat că Australia ar putea fi vizată de sancţiuni comerciale în valoare de 10 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă aproape 15% din exporturile totale ale Australiei către China.

Statul asiatic este, de departe, cel mai mare partener de comerţ al Australiei, responsabil pentru aproape un sfert din schimburile comerciale. Turiştii chinezi vizitează în număr mare această ţară. Australia exportă în China cantităţi mari de minereu de fier şi cărbune, dar şi carne de vită şi vin.

Geoff Raby, fost ambasador al Australiei în China: Avem de două sisteme politice diferite, avem valori diferite, dar şi multe lucruri în comun. Ideea e să nu lăsăm aceste diferenţe să ne afecteze interesele comune.

E posibil ca australienii să discute de pe poziţii de forţă. Ultima dată când acestă ţară a suferit o recesiune, internetul abia se inventase, după cum remarcă The Economist. De atunci, economia a înregistrat cea mai lungă expansiune din istoria modernă: 104 trimestre consecutive de creştere. Adică 26 de ani, timp în care lumea a trecut printr-o criză financiară în Asia, prin spargerea bulei dotcom şi, mai apoi, prin marea recesiune.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”