Special Digi24. China, Tien an Men 1989 – soarta omului care a oprit tancul
La Cannes a fost prezentat anul acesta un film chinezesc care a stârnit emoție și controverse. "Coming Home" - Venind acasă - spune povestea unei familii urgisite de violenţa Revoluţiei Culturale a lui Mao. Trimis în lagăr la denunţul propriei fiice, eroul este eliberat şi încearcă să se întoarcă nu numai acasă, ci şi în memoria soţiei care suferă de amnezie. Mesajul, după unii critici sufocat de romantism, ar fi putut avea implicaţii politice mai percutant: statul chinez încearcă să şteargă din memoria colectivă crimele din perioada Revoluţiei Culturale, după cum încearcă să îi împiedice pe tineri să afle ce s-a întâmplat în Piaţa Tien An Men în urmă cu 25 de ani. Amnezia soţiei poate echivala cu amnezia indusă prin cenzură societăţii chineze.
Lumea liberă despre Tien an Men
„În istoria Chinei comuniste sunt aceste fluctuaţii când vine o perioadă de oarecare relaxare, urmată de o perioadă de întărire a controlului exercitat de către partid. Şi mă tem că în momentul de faţă iarăşi mergem spre o perioadă mai dură, dovadă şi că orice menţiune legată de aniversarea de 3-4 iunie 1989 este trecută sub tăcere, nu este nimic accesibil în China pe internet, iar activiştii care încearcă să ridice sau să discute acest subiect sunt fie sunt trimişi în afara capitalei, fie arestaţi, gen de persecuţii, aşa încât generaţia tânără să nu ştie nimic despre ce s-a întâmplat cu 25 de ani în urmă”, spune Christian Mititelu, fost șef al Sectiei BBC World Service.
Ce ştie însă lumea liberă despre Tien an Men? În aprilie 1989, omagiul studenţilor la înmormântarea unui lider reformist se transformă într-o mare manifestaţie. Hu Yao Bang fusese înlăturat din funcţia de secretar general al partidului comunist în 1987, iar studenţii erau convinşi că înfrângerea sa în confruntarea cu aripa dură i-a grăbit moartea. Îl asociau pe Hu Yao Bang cu democraţia.
„Substratul nemulţumirii a fost legat de incapacitatea clasei politice de a moderniza societatea sau de a da o şansă unui tineret care se vedea drept o generaţie pierdută. Asta i-a făcut pe tineri să iasă cu un program care nu presupunea neapărat dezmembrarea sistemului comunist. Ei vroiau libertatea presei, transparenţă la nivelul partidului, deci era cu totul diferit programul de cel din Europa de Est unde se depăşiseră deja barierele reformelor de tip Gorbaciov, în Ungaria sau Polonia”, explică Adrian Cioroianu, istoric.
Gorbaciov la Beijing
În ciuda forţelor de ordine, la 4 mai - când se împlineau 80 de ani de la prima mişcare studenţească din China, în piaţa Tien An Men se strâng circa 100.000 de protestatari. Peste o săptămână, încercând să forţeze guvernul la discuţii 2000 de studenţi intră în greva foamei. La 15 mai, când are loc vizita lui Mihail Gorbaciov la Beijing, situaţia devine critică. În acea zi, a expirat ultimatumul dat manifestanţilor de premierul Li Peng pentru părăsirea Pieţei. Protestatarii se bucură însă de sprijinul populaţiei Capitalei care iese pe străzi în număr de peste un milion. La 20 mai, Li Peng impune legea marţială, dar locuitorii Beijingului opresc armata să ajungă în Tien An Men. La 31 Mai, studenţii dezvelesc în piaţă statuia Zeiţei Democraţiei, un fel de replică a Statuii Libertăţii din Statele Unite. În noaptea de 3 spre 4 iunie se dă semnalul evacuării manifestanţilor.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
„Autorităţile, după plecarea lui Gorbaciov, intervin în forţă, întâi cu soldaţi care nu erau înarmaţi, dar care sunt atacaţi ei înşişi de manifestanţi, după care trimit soldaţi cu muniţie, cu baionetă şi, bineînţeles, cu vehicule blidate, care intră în manifestanţi, omoară mulţi oameni; manifestanţii pun mâna pe nişte autobuze şi încearcă să atace la rândul lor cu sticle incendiare din autobuze, autobuzele iau foc din cauza sticlelor incendiare, aproape toţi cei din autobuze mor, deci o situaţie absolut tragică”, reamintește Christian Mititelu.
Ce le-a dat însă tinerilor de la Beijing atât curaj să înfrunte autorităţile şi ce a făcut guvernul chinez supervizat de viitorul lider reformator al Chinei, secretarul general, Deng Xiaoping, să reacţioneze cu violenţă?
„În ridicarea acestor studenţi în centrul oraşului Beijing se regăsesc ecouri ale unui tip de mobilizare care fusese instrumentat de însăşi educaţia comunistă. După 60 şi după revoluţia culturală a lui Mao, vreme de peste 20 de ani, studenţilor şi tinerilor li se spunea că ei trebuie să fie germenul schimbării. Și atunci fusese o mare energie descătușată, numai ca atunci, în 1966, la sfârşitul anilor '60, fusese cu voie de la Mao. Acuma era într-un fel ucenicul vrăjitor a cărui vrajă a scăpat de sub control. Și această energie a tineretului, deşi dorea reformarea partidului, a început prin a întreba partidul dacă este capabilă să facă această reformare”, spune Adrian Cioroianu.
Îndoctrinarea tineretului
Dar Partidul nu era dispus să fie luat la întrebări. Era suficient că după moartea lui Mao Zedong, fondatorul Republicii Populare Chineze în 1976, succesorul său, Deng Xiaoping se remarcase prin moderaţie şi deschidere spre reforme. Iar diferenţa nu era greu de sesizat devreme ce Revoluţia Culturală declanşată de Mao, în lupta sa pentru putere, făcuse sute de mii de victime.
A fost una dintre cele mai criminale mişcări în care tinerii au fost implicaţi în secolului XX, pentru că, pe fondul îndoctrinării tineretului, numai ce spune tovarăşul Mao este corect şi tot ce intră sau poate intra în contradicţie cu ce spune dictatorul trebuie eradicat. S-a ajuns la zdrobirea degetelor profesorilor de muzică care ştiau să cânte la pian, pentru că Mao spunea că viaţa omului e foarte simplă şi trebuie păstrată aşa. Paradoxal, acest avânt, această încredere a tineretului în propria lui capacitate de schimbare se va răzbuna 20 de ani mai târziu. Numai că de data aceasta, în 1989, tinerii erau de partea cealaltă a baricadei, nu mai doreau dogmatism, nu mai doreau o reţetă unică aşa cum fusese gândirea lui Mao, ci acceptarea mai multor căi, fără să aibă foarte clar în minte care ar fi fost căile.
Spre deosebire de analizele occidentale, există opinii apropiate de cercurile comuniste chineze care spun că reformele care au determinat actuala ascensiune economică a Chinei au fost proiectate cu mult înainte de protestele din piaţa Tien An Men. Ba chiar că se trag de la Mao, chiar dacă au devenit vizibile abia în vremea lui Deng Xiaoping.
„Din 1978, de la plenara a treia, cel de-al optelea congres al Partidului Comunist Chinez, începe această orientare, după cum a spus Mao Zedung, trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă astfel încât indiferent de provocările, războaiele şi orice probleme să urmăm această direcţie astfel încât în următoarea sută de ani, în 2049, la a o suta aniversare, Republica Populară Chineză să fie un stat dezvoltat, democrat, prosper şi cu o civilizaţie înfloritoare”, povesteşte Romulus Budura, fost ambasador al Romaniei la Beijing între 1990 şi 1996.
Cât despre protestele din Piaţa Tien An Men, acestea ar fi fost provocate de adversarii ţării, anume Gorbaciov şi capitaliştii, deranjaţi de avasul Chinei.
„După două luni, aprilie, mai, iunie, credeţi că în Piaţa Universităţii cei care au dat dispoziţie să se elibereze piaţa au procedat greşit? Mai devreme sau mai târziu trebuia să se întâmple şi acest lucru. Aşa s-a întâmplat şi acolo. Ce a dus la eşecul negocierilor? Refuzul acestor tineri şi mai ales a celor trimişi de la Hong Kong, aceştia sunt vinovaţi. Ceilalţi nu”, spune Romulus Budura.
4.000 de oameni dispăruţi
„Chinezul, adică autoritatea, era obligat să facă ordine în ţară şi era dator faţă de istorie şi naţiune să ducă la bun sfârşit acel program şi să nu îl tulbure nişte oarecare şi pe de altă parte nu avea mijloacele elegante de la Los Angeles sau de la Istanbul. Dar acolo au murit 241 de oameni. De ce s-a întâmplat asta? Pentru că s-au opus trecerii formaţiunilor militare şi fără îndoială s-a şi tras”, povesteşte fostul ambasador.
„Se estimează că au murit până la 4 mii de oameni, nu se ştie exact, unii au dispărut, unii au fost găsiţi, cadavre, ş.a. Vin familiile să îşi caute fii şi fiicele, sunt izgoniţi de către militari, şi în momentul în care pleacă, se trage şi asupra lor din spate, aşa cum se trage şi asupra medicilor care veneau să vadă dacă se poate face ceva, dacă mai sunt oameni care nu sunt încă morţi, şi în orice caz să recupereze ce se poate recupera din cei căzuţi acolo”, spune Christian Mititelu.
„După ce s-a terminat demonstraţia şi au fost izgoniţi şi ucişi studenţi din piaţă, o coloană de blindate retrăgându-se este întâmpinată de un om în cămăşă albă, dacă vă amintiţi şi pantaloni închişi la culoare, care se pune în faţa blindatelor şi care determină blindatul să se oprească, încearcă să îl ocolească, pe urmă se opreşte şi este un moment de tensiune în care nu ştii dacă va fi strivit, cum au fost striviţi unii în piaţă, sau scapă. Un act de mare curaj, nu ştim ce s-a întâmplat cu el, dar în orice caz această fotografie, această secvenţă a făcut înconjurul lumii atunci”, explică jurnalistul.
Soarta omului care a oprit tancurile, fie şi pentru câteva clipe, a dat naştere multor ipoteze: a fost ucis, a fost arestat, trăieşte liniştit la casa lui în provincie, a izbutit să fugă în Taiwan. Totuşi, în ciuda cenzurii şi reticenţei Chinei de a aborda subiectul Tien An Men 1989, studii occidentale nuanţează inclusiv participarea armatei la represiune. Unii comandanţi au refuzat să se supună ordinelor. Întoarcerea din amnezie s-ar putea dovedi, totuşi, folositoare.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
