Soția unui polițist din Thailanda este acuzată că și-a otrăvit cu cianură 10 prieteni și pe fostul ei iubit. Doar unul a supraviețuit
Data actualizării: Data publicării:
O femeie din Thailanda a fost arestată pentru că și-ar fi otrăvit prietena cu cianură, informează The Guardian. Poliția a spus că investighează acum moartea suspectă a altor nouă persoane care au intrat în contact cu presupusa ucigașă.
Sararath Rangsiwutthiporn, poreclită Am, a călătorit cu prietena ei, Siriporn Khanwong, zisă Koi, cu scopul de a elibera din captivitate niște pești - parte a unui ritual budist practicat des în Tailanda.
În urma autopsiei, în corpul victimei s-au găsit urme de cianură, potrivit poliției, care acum investighează circumstanțele în care au murit alte nouă persoane care o cunoșteau pe Sararath.
Sararath a fost arestată marți dimineața, dar nu a comentat încă acuzațiile. Asistentul șefului poliției thailandeze, Surachate Hakparn, a spus că acuzata era cunoscută tuturor persoanelor care și-au pierdut viața și că s-ar putea ca acestea să fi fost ucise din motive financiare.
Surachate a spus că poliția a identificat 11 victime în total, din care o singură persoană a supraviețuit. După ce a luat masa cu suspecta, supraviețuitoarea a vomitat și a leșinat, dar și-a revenit între timp.
Suspecta ar fi soția unui ofițer de poliție de rang înalt, potrivit Al Mayadeen, în timp ce persoana care a supraviețuit posibilei otrăviri ar fi soția unui alt polițist.
Potrivit unui raport apărut în mass-media din Thailanda, două telefoane și două genți aparținând lui Siriporn au fost furate împreună cu o sumă nespecificată de bani.
Recuperarea probelor de la victimele care și-au pierdut viața înainte de Siriporn va fi o misiune foarte grea, potrivit lui Surachate. Celelalte cazuri nu au fost tratate ca niște crime și, astfel, nu au fost investigate de poliție.
Familiile afectate au rămas în contact cu poliția. „Unii dintre ei au crezut că persoanele dragi au murit din cauze naturale. Vom vorbi și vom găsi mai multe legături azi”, a spus Surachate.
Potrivit The Thaiger, printre posibilele victime ale lui Sararath se numără o polițistă, o profesoară, fostul ei iubit și o altă polițistă cu care suspecta vizita deseori temple budiste. În toate cazurile, Sararath s-a ales cu bani sau bunuri de valoare, precum lănțișoare de aur și amulete, pe care le-a furat sau le-a obținut de la familiile victimelor.