O recomandare în acest sens vine de la Ministerul de Externe: românii care îşi petrec concediul în Grecia să aibă suficienţi bani cash.
Dar mulţi bani în buzunar înseamnă alte griji: mare atenţie să nu fiţi victimele hoţilor de buzunare!
De asemenea, ar fi bine să vă interesaţi dacă la hotel sau la restaurantul hotelului se poate plăti cu cardul de credit. Sunt zvonuri că cei mai mulţi ar accepta doar plata în numerar.
Apoi, probleme nu sunt doar la bănci. Grecii au luat cu asalt şi supermarketurile, aşa că sunt şanse să căutaţi un produs şi să nu îl găsiţi pe raft.
Vestea bună e că guvernul de la Atena dă asigurări că în sistemul medical nu se vor resimţi astfel de lipsuri.
Nu este exclus să fiţi martorii unor proteste de stradă în condiţiile în care grecii sunt împărţiţi în două tabere în ceea ce priveşte referendumul cerut de premierul Alexis Tsipras. Şi tocmai de aceea, turbulenţele politice pot crea valuri în programul feriboturilor.
Iar pe 5 iulie, în ziua referendumului, fiţi în gardă: pot avea loc tot felul de schimbări!