Serviciul de mesagerie Telegram este anchetat în Coreea de Sud pentru ”pornografie deepfake”

Data actualizării: Data publicării:
Aplicația Telegram. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto- Profimedia Images
Aplicația Telegram. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto- Profimedia Images

Poliţia sud-coreeană (KNPA) a anunţat luni că a deschis o anchetă împotriva serviciului de mesagerie Telegram, pe care îl acuză că "încurajează" diseminarea de conţinut pornografic fals folosind în special imagini cu minori, relatează Deutsche Welle. Acest conţinut, cunoscut sub denumirea de "pornografie deepfake", sunt montaje pornografice generate cu inteligenţa artificială în care feţe de oameni sunt lipite pe fotografii sau în videouri cu caracter sexual.

Luna trecută, un post de televiziune sud-coreean a difuzat un reportaj în care expunea o cameră de chat Telegram condusă de studenți care făceau schimb de materiale pornografice deepfake cu colege de clasă, scrie sursa citată.

Acesta a fost doar unul dintre numeroasele cazuri foarte mediatizate din țară care au provocat indignarea publicului.

"Telegram nu a răspuns solicitărilor noastre precedente de informaţii despre unele conturi (de utilizator) în timpul investigaţiilor anterioare privind infracţiuni legate de Telegram", a declarat şeful Biroului de Investigaţii al Poliţiei Naţionale, Woo Jong-soo.

"În lumina acestor infracţiuni, Agenţia Naţională de Poliţie din Seul şi-a deschis ancheta săptămâna trecută (...) pentru fapta de încurajare a acestor infracţiuni", a adăugat Woo într-o conferinţă de presă, a cărei transcriere a fost obţinută de AFP.

Poliţia a primit 88 de semnale în ultima săptămână şi a identificat 24 de suspecţi, a spus el.

Creatorii acestui conţinut ilegal caută adesea fotografii ale victimelor lor de pe reţelele sociale.

Conform poliţiei, majoritatea acestor victime sunt fete, dintre care 60% sunt minore.

Criminalitatea online, larg răspândită în Coreea de Sud

Criminalitatea online este larg răspândită în Coreea de Sud, potrivit activiştilor, care vorbesc în special despre utilizarea camerelor de spionaj şi publicarea de "revenge porn" (conţinut pornografic privat distribuit fără consimţământ în scopul de răzbunare).

La sfârşitul lunii august, publicaţia sud-coreeană Hankyoreh a susţinut că există un grup de chat pe Telegram, administrat de studenţi, în care circula "pornografie deepfake" cu colegele acestora, un caz care a provocat furia populară.

Ancheta deschisă de poliţia din Seul vine după arestarea pe 28 august în Franţa a şefului Telegram, Pavel Durov.

După patru zile de punere sub acuzare, miliardarul a fost eliberat, dar este supus unui control judiciar puternic, inclusiv interdicţia de a părăsi teritoriul francez.

Conform procuraturii din Paris, acesta este anchetat pentru "refuz de a comunica informaţiile necesare interceptărilor autorizate de lege" şi "complicitate la infracţiuni şi crime organizate prin intermediul platformei".

Poliţia sud-coreeană s-a angajat să coopereze cu "diverse organisme de anchetă, inclusiv din Franţa", a spus Woo.

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Blocaj la Casa de Pensii. Sistemul informatic nu funcționează. Ce pensii nu vor crește?
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...