Secretarul american al Comerţului Wilbur Ross a aţipit în timpul discursului susţinut de şeful său, preşedintele Donald Trump, în faţa a peste 50 de reprezentanți ai unor state arabe.
În discursul său, preşedintele american le-a cerut liderilor arabi să participe la o alianţă împotriva extremismului islamic.
Potrivit imaginilor transmise în direct de televiziuni, pe secretarul american al Comerţului, în vârstă de 79 de ani, pare să-l fi furat somnul în timpul discursului susţinut de Donald Trump. Oficialul, care stătea chiar lângă Ivanka Trump, fiica președintelui, s-a redresat, însă, repede. Iată imaginile:
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Președintele american Donald Trump se află în primul său turneu extern, după învestirea în funcție. L-a început în Arabia Saudită, unde a participat la o reuniune regională. S-a întâlnit cu această ocazie și cu liderii din Qatar, Egipt şi Oman. Donald Trump a ajuns luni în Israel, a doua ţară pe care o vizitează în primul său turneu extern.
Air Force One a aterizat pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, unde preşedintele american şi soţia sa au fost aşteptaţi de premierul israelian Benjamin Netanyahu şi soţia acestuia, Sara, dar şi de membrii cabinetului israelian. De asemenea, la ceremonia de primire a liderului american a fost şi preşedintele Israelului. După festivităţile de pe aeroport, preşedintele american şi soţia lui au plecat cu un elicopter spre Ierusalim. Preşedintele Statelor Unite şi prima-doamnă se duc la Biserica Sfântului Mormânt, apoi la Zidul Plângerii, locul sacru al religiei iudaice. Donald Trump va deveni, astfel, primul preşedinte american în funcţie care va vizita Zidul Plângerii.