Salman Khan, condamnat pentru braconaj. Câți ani de închisoare riscă cel mai cunoscut actor de la Bollywood
Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images
Actorul indian Salman Khan a fost găsit vinovat de judecători pentru braconaj și condamnat la cinci ani de închisoare, după ce actorul a vânat și ucis două specii rare de antilopă, în 1998, relatează BBC News. Decizia instanței nu este însă definitivă, dar cel mai probabil actorul va trebui să petreacă cel puțin câteva zile în spatele gratiilor, înainte de a face apel.
Foto: Guliver/Getty Images
Salman Khan a ucis două antilope cervicapra, o specie protejată prin lege, în regiunea Rajasthan, din vestul Indiei, în timpul filmărilor pentru o peliculă. Alți patru actori care au apărut în film alături de Khan au fost acuzați de braconaj, dar au fost achitați de instanța din Jodhpur.
Salman Khan riscă acum între unul și șase ani de închisoare, însă cum decizia instanței nu este definitivă, el poate face apel.
Acesta nu este primul caz în care Salman Khan este acuzat că a încălcat legea. În decembrie 2015, actorul a fost achitat în cazul unui bărbat fără adăpost care a fost lovit cu mașina de un șofer care s-a făcut apoi nevăzut de la locul faptei.
Salman Khan a mai fost acuzat de braconaj de trei ori, însă a fost achitat în toate aceste cazuri.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 99 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.