Rusia neagă „un nou Cernobîl”, după creșterea radiațiilor în nordul Europei

Data actualizării: Data publicării:
cernobâl cernobîl masca radioactiv radiatii
Foto: Guliver/Gettyimages

Rusia a negat că una dintre centralele sale nucleare se află în spatele unui vârf de radiații detectate în nordul Europei. Finlanda, Suedia şi Norvegia au înregistrat în ultimele zile niveluri neobişnuite de radioactivitate.

Autoritățile sanitare scandinave au detectat „radionuclizi” în întreaga peninsulă și în zona Arctică săptămâna trecută. Nu sunt deloc siguri de unde provin, dar au spus că sunt cu siguranță de origine umană și nu fac parte din niciun fenomen natural.

„Compoziția nuclidelor poate indica deteriorarea unui element de combustibil într-o centrală nucleară”, a declarat Institutul Național olandez pentru sănătate publică și mediu.

Deși o sursă exactă nu poate fi identificată, analiza lor indică Rusia occidentală.

Lassina Zerbo, secretar executiv al Organizației Tratatului de Interzicere Completă a Testelor Nucleare (CTBTO), a declarat că senzorii organizației au indicat nivelul crescut de radioactivitate, redactând o hartă care arăta posibilele locații ale sursei.

crestere-radioactivitate-europa-nord
Foto: Twitter/SinaZerbo

Partea marcată a hărții a cuprins părți din sudul Suediei și Finlandei, unde există reactoare nucleare, dar suspiciunea a căzut asupra Rusiei, care, în calitate de Uniune Sovietică, a experimentat cel mai grav accident nuclear din lume la 1986 la Cernobîl.

Într-o declarație, Rosenergoatom, o filială a agenției nucleare de stat Rosatom, a spus că nimic nu este în neregulă cu cele două reactoare pe care le are în regiune, ambele construite în anii '70.

„Nu s-au înregistrat reclamații cu privire la funcționarea reactoarelor. Emisiile agregate ale tuturor izotopilor în perioada menționată nu au depășit numerele de referință. Nu au fost raportate incidente legate de eliberarea de radionuclizi în afara structurilor de izolare. Nivelurile de radiații atât la instalații cât și în zonele înconjurătoare au rămas neschimbate în iunie și nu sunt observate modificări în prezent”, se arată în comunicatul Rosenergoatom.

Vestea bună este că autoritățile din domeniul sănătății din Scandinavia spun că nivelurile de radiații, deși neobișnuite, nu sunt în acest stadiu dăunătoare pentru sănătatea umană. 

În 2017, un nor radioactiv a trecut peste Europa, un studiu din 2019 concluzionând că probabil provenea din Rusia. 

În 1986, Uniunea Sovietică, a mușamalizat inițial dezastrul de la Cernobîl.

Sâmbătă, Agenția Internațională pentru Energie Atomică a declarat că este conștientă de aceste radiații și caută mai multe informații din partea țărilor afectate. 

Redactor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marele Viscol din 1954, transformat de autorităţile comuniste într-o competiţie. Zeci de mii de femei au
Digi FM
De ce a dispărut din lumina reflectoarelor și cu ce se ocupă acum Dan Bordeianu. Actorul a rupt tăcerea: „Nu...
Pro FM
Loredana Groza, surprinsă în zăpadă doar cu o salopetă mulată și o haină de blană. Decolteul artistei nu a...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Strategia celui mai cunoscut agent imobiliar de scădere a prețului locuințelor: „E vina ta! Nu mai face asta!”
Newsweek
Șeful Casei de Pensii anunță beneficiu la pensie. Pensionarii îl primesc acasă
Digi FM
Alina Sorescu, despre momentul în care a plecat de acasă cu copiii și a inițiat divorțul: "Dacă plecam fără...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”