Românul condamnat în China la 8 ani de închisoare pentru o fraudă de 80 de dolari va fi adus în țară

Data actualizării: Data publicării:
Marius Balo

Românul care a fost condamnat în China la 8 ani de închisoare pentru o fraudă de 80 de dolari va fi transferat în România după ce a petrecut aproape 6 ani după gratii, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.

Ministerul Justiției a fost informat pe data de 9 ianuarie că autoritățile chineze au aprobat transferarea lui Marius Balo - un profesor din Cluj - în România.

Acordul autorităților chineze privind transferarea persoanei condamnate a fost dat în urma demersurilor juridice și diplomatice ale Ministerului Justiției din România alături de Ministerul Afacerilor Externe.

Astfel, Ministerul Justiției a corespondat cu omologii chinezi pentru obținerea documentației de transfer și a sesizat autoritățile judiciare române în vederea recunoașterii pedepsei aplicate de instanțele chineze. La data de 1 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj a dispus recunoașterea și transferarea lui Marius Balo în România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare. Hotărârea Curții de Apel Cluj a reprezentat acordul autorităților române privind transferarea acestuia.

În urma acestei decizii, Ministerul Justiției a obținut de la autoritățile chineze acordul de transferare, urmând ca partea română să întreprindă demersuri pentru aducerea în țară a lui Marius Balo, în cel mai scurt timp”, se spune în comunicatul MAE.

Marius Balo s-a stabilit în China în 2010 și a fost angajat ca expert în cadrul Grupului de Tehnologie și Educație XinDongFang din Beijing. Din 2013, românul a ocupat postul de profesor la Universitatea Renmin din Beijing. El a fost condamnat la 8 ani pentru o infracțiune de fraudă contractuală.

Povestea care a dus la încarcerarea lui Marius Balo 

Stabilit în China din 2010, Marius Balo a fost angajat ca expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie și Educație XinDongFang (New Oriental) din Beijing, unde a ocupat funcția de trainer. Din 2013, el a ocupat postul de profesor la prestigioasa universitate Renmin University, de asemenea în Beijing.

În 28 martie 2014, Marius Balo a fost arestat pentru o presupusă infracțiune de fraudă contractuală. Procurorii au susținut că clujeanul a primit 80 de dolari de la cetățeni chinezi, fără să știe că suma provine din comiterea unei infracțiuni.

În exact aceeași situație s-a aflat și un cetățean britanic, care primise aceeași sumă de bani, dar care a fost eliberat fără a petrece vreo zi în închisoare, datorită intervenției eficiente a Ambasadei Marii Britanii, susţin avocaţii profesorului român.

Clujeanul a fost ținut timp de doi ani și jumătate în arest preventiv în condiţii inumane, afirmă apărătorii acestuia: „În China înseamnă o cușcă de 16 metri pătrați, în care se mai aflau 12 cetățeni chinezi, fără să poată vedea lumina soarelui. Marius Balo era scos din acea cușcă de două ori pe lună și, legat de mâini și de picioare într-un scaun de metal, era amenințat de gardieni, care îi spuneau să recunoască faptele „cu lacrimi în ochi” în fața judecătorului, pentru a-i inspira milă”.

În 24 martie 2016, Marius Balo a fost condamnat și, ulterior, încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Shanghai. Prin aceeași sentință, a fost condamnat la plata unei amenzi de peste 61.000 de lei. În septembrie 2016, el a adresat prin intermediul Consulatului României o cerere de transfer pentru executarea restului de pedeapsă în România.

Între timp, familia lui a plătit amenda la care fusese condamnat.

Avocaţii lui Marius Balo spun că, începând cu 2017, au făcut demersuri repetate către Ministerul Justiţiei, iar apoi către Administraţia Prezidenţială pentru ca Marius Balo să fie transferat în ţară. Acestea au primit răspuns azi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”