Românii, vrăjiţi de mătăsurile, covoarele din caşmir şi uleiurile din Arabia Saudită

Data publicării:
matase saudita

Românii cumpără anual din Arabia Saudită produse în valoare de peste 10 milioane de dolari. Cele mai căutate sunt mătăsurile, covoarele din caşmir şi uleiurile orientale. Negustorii sunt mulţumiţi de afacerile pe care le fac.

Atunci când cumpără carpete sau eşarfe, le caută pe cele de bună calitate. Toată lumea negociază. Dacă sunt de bună calitate, le cumpără indiferent de preţ. (Românii, n.r.) au caractere frumoase, vorbesc politicos, sunt oameni buni”, spune Khata Mazher Hussain, un vânzător de covoare şi mătăsuri din Arabia Saudită.

Valoarea mărfurilor româneşti care ajung în Arabia Saudită este însă de 35 de ori mai mare - se cifrează la 350 de milioane de dolari. Arabii cumpără în special lemn şi produse agroalimentare.

Arabia Saudită se află pe locul al doilea ca volum de export al României în Orientul Mijlociu. 16% din produsele care ajung în zonă sunt livrate acestei ţări.

Autorităţile de la Bucureşti vor însă şi mai mult.

Să punem România pe harta Europei din punct de vedere investiţional, pentru că deocamdată e foarte puţin cunoscută pentru companiile din regiune în ceea ce priveşte nu doar agricultura, ci şi energia, infrastructura şi invesţitiile imobiliare. Am şi discutat asta, de a lansa un consiliu economic Arabia Saudită - România”, a spus premierul Victor Ponta.

Potrivit Guvernului, în România îşi desfăşoară activitatea mai puţin de 200 de companii cu capital saudit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...