După ce a aterizat la Geneva, acesta s-a predat autorităţilor cărora le-a cerut azil politic afirmând că în ţara lui este persecutat.
„Ştiţi cumva dacă putem obţine azil politic? Avem nevoie de azil sau de asigurarea că nu ne veţi da pe mâna guvernului etiopian”, i-a întrebat copilotul pe cei din turnul de control. Anunţul a alertat serviciile de urgenţă din Geneva.
Aeronava Boeing 767 decolase de pe aeroportul din capitala Etiopiei cu destinaţia Roma. Copilotul a aşteptat până când pilotul a părăsit cabina, după care a preluat controlul aeronavei.
„A contactat turnul de control, spunând ca se îndreaptă către Geneva pentru că trebuie să realimenteze. Imediat după aceea, a anunţat deturnarea avionului”, a povestit Philippe Grangean, purtător de cuvânt la Poliţia din Geneva.
Avionul avea la bord 200 de oameni, între care 150 de cetăţeni italieni şi americani, 10 etiopieni, dar şi un număr neprecizat de cetăţeni români, nigerieni, francezi, irlandezi şi germani. Pasagerii au aflat că avionul a fost deturnat abia la aterizare.
Autorul deturnării, copilotul etiopian în vârstă de 31 de ani, nu a opus rezistenţă şi a fost reţinut imediat de autorităţile elveţiene. „Copilotul a coborât din cabină cu ajutorul unei frânghii, apoi s-a predat poliţiei, anunţând că el este cel care a deturnat avionul”, a spus Philippe Grangean.
Bărbatul a oferit şi o explicaţie pentru gestul făcut: el a declarat că se simte ameninţat în Etiopia şi a cerut azil politic în Elveţia.
De partea lor, autorităţile etiopiene au declarat că bărbatul nu avea niciun motiv de ordin politic, social sau economic pentru a justifica deturnarea avionului. El riscă acum 20 de ani de închisoare.