Român abandonat de șoferul de autocar la marginea unei autostrăzi din Germania. După câteva ore a fost găsit inconștient

Data actualizării: Data publicării:
autostrada
Român abandonat de șoferul de autocar la marginea unei autostrăzi din Germania FOTO: Getty Images

Un șofer de autocar român are dosar penal în Germania, după ce a abandonat un pasager, tot român, la marginea autostrăzii, lângă Passau.

Potrivit presei germane, pasagerul, în bărbat de 32 de ani, a fost coborât din autocar, la marginea autostrăzii A3, în apropierea unui popas, miercuri seară. Șoferul a urcat apoi la volan și a demarat în trombă.

Poliția a fost anunțată, în jurul orei 22:45, printr-un apel la numărul de urgențe, că un bărbat zăcea inconștient în apropierea pompelor de benzină. Când primul echipaj a sosit la fața locului, s-a constatat că bărbatul era beat și intrase deja în hipotermie.

Ulterior, polițiștii au aflat că bărbatul de 32 de ani a luat autocarul din Nurnberg și mergea la Arad. Polițiștii germani nu știu deocamdată motivele pentru care șoferul l-a abandonat la marginea autostrăzii, însă suspectează că din cauza stării de ebrietate în care era.

Șoferul are acum dosar penal.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri