Roboții intră în lupta cu Ebola

Data publicării:
robot ebola

Roboţii sunt deja folosiţi în tehnica medicală de ani de zile, cu rezultate uluitoare datorită preciziei lor. O echipă de medici, ingineri şi informaticieni din California s-a gândit că roboţii ar putea constitui soluţia salvatoare pentru îngrijirea bolnavilor de Ebola.

„Există numeroase materiale infectate care trebuie manipulate, iar roboţii pot fi extrem de utili pentru că pot prelua sarcinile umane care presupun contact”, spune Ken Goldberg, profesor de inginerie.

Cu ajutorul roboţilor, contactul cu un pacient infectat cu virusul mortal nu ar mai fi o problemă. Ei pot fi folosiţi pentru prelevarea de probe de sânge, dar şi pentru teste medicale. În plus, roboţii sunt ideali pentru curăţarea camerelor de spital de bacterii şi viruşi.

„Practic, robotul poate fi folosit 24 ore pe zi, şapte zile pe săptămână, oricând un pacient părăseşte sala. În acel moment facem o `curăţenie terminală` atunci când se schimbă pacientul, astfel încât camera este curăţată în întregime, iar apoi dezinfectată”, spune Barry Statner, specialist în boli infecţioase.

Programul conceput de cercetătorii din California este abia la început. Cu toate acestea, specialiştii spun că roboţii-infirmieri vor fi bine primiţi de către pacienţi.

„Reacţiile au fost pozitive atât din partea pacienţilor, cât şi din partea personalului. Au cerut ca robotul să fie folosit pentru că oamenii se simt în siguranţă cu ei pe durata internării”, spune Frank Vanskike, epidemiologist.

Potrivit ultimelor date ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Ebola a provocat deja moartea a peste 6.000 de oameni, din peste 15.000 de persoane infectate. Boala se transmite prin contactul cu fluidele corporale ale celui infectat. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Documentul pe care românii trebuie să îl depună până la final de mai. Vor plăti sume mult mai mari
Digi FM
Au apărut rezultatele analizelor lui Rareș, tânărul de 20 de găsit mort în apartament. Ce droguri ar fi...
Pro FM
Zoli Toth de la Sistem a divorțat în mare discreție de mama fetelor lui: Nu a fost tot timpul lapte și miere...
Film Now
Câți copii are Jeff Goldblum. Celebrul actor a devenit tată la vârsta de 62 de ani: „Nu regret deloc”
Adevarul
Dalma Maradona a dezvăluit ce mirosea în camera în care a murit celebrul său tată: Era inumană!
Newsweek
Haos la Casa de Pensii. Sistemul, iarăși, nu merge. Care pensionari iau pensii mai mici? DOCUMENT
Digi FM
Cum să vopsești ouăle de Paște cu ingrediente naturale pe care le ai în bucătărie, fără vopsea din comerț
Digi World
Crezi că rezolvi acest puzzle în 30 de secunde? Doar persoanele cu minți agere pot vedea unde se „ascunde”...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Cauza morții lui Michelle Trachtenberg a fost dezvăluită. Ce au aflat medicii după ce familia actriței s-a...
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...