Reuniune de urgență a G7 pe tema Omicron: Japonia își închide granițele pentru toți străinii din cauza noii variante

Data publicării:
japoniaa omicron
Japonia își închide granițele pentru toți străinii din cauza variante Omicron. Foto: Profimedia Images

Miniștrii sănătății din G7, grupul principalelor șapte economii ale lumii, se întâlnesc luni în cadrul unei reuniuni de urgență pentru a discuta despre Omicron, noua variantă a coronavirusului care se răspândește rapid în toată lumea, provocând îngrijorare și forțând închiderea frontierelor. Japonia, unul dintre statele G7, interzice intrarea în țară a tuturor străinilor, începând de marți, pentru a evita riscul răspândirii noii tulpini pe teritoriul său, a anunțat luni premierul japonez, potrivit The Guardian.

Miniştrii sănătăţii din Marea Britanie, SUA, Canada, Franţa, Germania, Italia şi Japonia se întâlnesc luni de urgență pentru a discuta despre evoluţia situaţiei legate de Omicron. Întâlnirea a fost convocată de Marea Britanie, deținătoarea președinției G7 în prezent, care se numără printre țările pe teritoriul căreia au fost depistate deja cazuri pozitive de infectare cu noua tulpină a coronavirusului.

Luni, premierul japonez, Fumio Kishida, a anunțat că interzice intrarea în țară a tuturor strănilor, începând de marți, pentru a evita riscul răspândirii noii tulpini pe teritoriul japonez. „Luăm măsuri cu un puternic sentiment de criză”, a declarat Kishida.

Decizia Japoniei, care raportează în mod constant un număr scăzut de cazuri de COVID-19, vine la o zi după ce a înăsprit restricțiile de călătorie pentru Africa de Sud și alte opt țări și la doar câteva săptămâni după ce a relaxat restricțiile pentru unii călători din străinătate.

Cu mai mult de 76% din populație complet vaccinată, Japonia va continua planurile privind administrarea dozei booster de luna viitoare, începând cu persoanele în vârstă și lucrătorii din domeniul sănătății, a mai anunțat premierul.

Citește și: Cele trei mari întrebări pe care le are acum lumea în legătură cu varianta Omicron

OMS nu recomandă închiderea frontierelor: „Atacă solidaritatea globală”

Noua tulpină, care a primit numele Omicron, fost descoperită pentru prima dată în Africa de Sud și, într-un efort de a opri transmiterea, țările au acționat rapid pentru a reimpune restricțiile de călătorie. Mișcarea Japoniei a urmat Israelului, care a interzis intrarea tuturor cetățenilor străini. SUA, Marea Britanie, Brazilia și Canada au fost printre multe alte țări care au introdus restricții de călătorie.

Omicron a fost detectat până acum în mai multe țări din Europa, Africa și Asia. A fost confirmată și în America de Nord, cu cazuri detectate în Canada.

Închiderile granițelor a fost criticată de președintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, care a cerut națiunilor să ridice interdicțiile de călătorie „înainte de a se aduce și mai multe daune economiilor noastre”.

Totodată, șeful Organizației Mondiale a Sănătății din Africa a îndemnat țările să urmeze știința mai degrabă decât să impună interdicții de zbor în încercarea de a limita răspândirea noii tulpini de COVID.

„Cu varianta Omicron detectată acum în mai multe regiuni ale lumii, punerea în aplicare a interdicțiilor de călătorie care vizează Africa atacă solidaritatea globală”, susține directorul regional al OMS, Matshidiso Moeti.

Noua variantă provoacă îngrijorare în lumea întreagă întrucât prezintă mutaţii multiple, dar încă nu este elucidat impactul acestora - contagiozitate, simptomatologie, severitatea bolii, rezistenţa la vaccin, etc - comparativ cu variantele deja descoperite, în special Delta, dominantă în prezent şi cunoscută ca fiind foarte contagioasă.â

Citește și: Simptomele pacienților infectați cu varianta Omicron sunt neobișnuite. Medic: „Se întâmplă la persoane tinere”

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta...
Digi FM
Gest de cavalerism făcut de Ilie Bolojan în ploaie, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cum a...
Pro FM
Mama Selenei Gomez, "Cupidon" în relația artistei cu Benny Blanco. Solista recunoaște deschis: „Îl plăceam...
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
De ce este Trump atât de interesat de pământurile rare ale Ucrainei și care sunt oportunitățile de investiții
Newsweek
500.000 de pensii tăiate în martie, după o decizie a instanței. Ce perioade NU sunt contributive?
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Mădălina Ghenea și Sebastian Stan s-au întâlnit la un eveniment înainte de Premiile Oscar 2025: „Acestea sunt...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...