Replică la intervenţia franceză în Mali. 41 de occidentali au fost luaţi ostatici în Algeria

Data publicării:
1701 20ostatici 20algeria-44201

O grupare teroristă apropiată de Al Qaeda a revendicat atacul de la baza petrolieră algeriană din Amenas, aflată la aproximativ 1.300 km de capitala Alger, ca răspuns la intervenţia militară a Franţei în Mali.

„Sunt în permanentă legătură cu autorităţile algeriene, care îşi fac şi îşi vor face datoria. Suntem de asemenea în legătură cu şefii de stat şi de guvern ai ţărilor implicate”, a declarat preşedintele Franţei, Francois Hollande.

Printre cei răpiţi se numără şapte americani, cinci japonezi, dar şi norvegieni, francezi şi britanici. Platforma este operată de British Petroleum în cooperare cu o societate norvegiană şi cu compania de gaz algeriană.

„Suntem într-o situaţie în care la o instalaţie a noastră au fost luaţi ostatici, iar lucrători ai noştri sunt implicaţi. Am mobilizat imediat organizaţia de urgenţă din Algeria şi din Norvegia. Cel mai important lucru pentru noi este fără îndoială situaţia în care se află angajaţii noştri şi rudele lor”, a spus vicepreşedintele Statoil Lars Christian Bacher.

Forţele algeriene i-au înconjurat pe răpitori şi negociază pentru eliberarea ostaticilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri