Video „Regele cocainei” din Bulgaria s-a predat la Sofia. Evelin Banev a fost condamnat și în România și era dat în urmărire internațională

Data actualizării: Data publicării:
Evelin Banev, supranumit "Brendo", "s-a prezentat de bună voie" la închisoarea din Sofia, conform autorităților bulgare. Sursa foto: captură video YouTube

Unul dintre cei mai căutaţi traficanţi de droguri bulgari, dat în urmărire din 2018 şi vizat de o notificare de alertă roşie a Interpol, s-a predat luni dimineaţa autorităţilor din Sofia, a anunţat Ministerul de Interne al Bulgariei.

Evelin Banev, supranumit "Brendo", "care face obiectul unui mandat de urmărire internaţional, s-a prezentat de bună voie" la închisoarea din Sofia, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului bulgar.

Ras pe cap şi cu şapcă gri, bărbatul de 59 de ani apare alături de avocatul său Petar Zafirov îndreptându-se spre intrarea penitenciarului din capitala bulgară, într-o înregistrare video postată pe YouTube de site-ul de ştiri flagman.bg.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"Banev se predă pentru a executa pedeapsa pronunţată împotriva lui", a explicat Zafirov.

În 2013, fostul luptător Evelin Banev a fost condamnat în Bulgaria la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru participare la o reţea de spălare a banilor. În final, în 2018, verdictul a fost redus la şase ani de Curtea Supremă a Bulgariei.

El nu şi-a ispăşit niciodată pedeapsa, profitând de o punere în libertate pentru a fugi din Bulgaria.

"Brendo" fusese arestat în septembrie 2021 în Ucraina, însă a fost rapid eliberat de autorităţile acestei ţări a cărei cetăţenie o dobândise. De atunci, urma lui s-a pierdut.

El a fost condamnat în 2017 la 20 de ani de închisoare în Italia, unde a fost declarat vinovat de importarea a 40 de tone de cocaină din American Latină în folosul celebrei mafii calabreze 'Ndrangheta, între 2004 şi 2007.

El a fost condamnat de asemenea în România la puţin peste 10 ani de închisoare.

Într-unul dintre evenimentele cele mai marcante ale istoriei recente bulgare, fiica lui, pe atunci în vârstă de 10 ani, fusese răpită în martie 2013 în faţa domiciliului său dintr-o suburbie de lux a Sofiei. Ea a fost eliberată 47 de zile mai târziu, după plata unei răscumpărări, în condiţii misterioase.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...