Recep Erdogan: Atentatul din Noua Zeelandă a vizat, de fapt, Turcia

Data publicării:
Cadru oficial. Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei, ține un discrus de la tribună, vorbind într-un microfon.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan

Atentatul comis de un extremist de dreapta împotriva a două moschei din Noua Zeelandă face parte dintr-o "operaţiune" mai largă vizând Turcia, a afirmat luni preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP și Agerpres.

erdogan
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan

"Nu este un act izolat, este ceva organizat", a declarat Erdogan cu prilejul unui discurs la Canakkale, în vestul Turciei. "Sunt pe cale să ne încerce cu mesajul pe care ni l-au trimis din Noua Zeelandă, de la 16.500 de kilometri depărtare", a adăugat el.

Turcia a condamnat cu fermitate masacrul comis vineri în două moschei din Christchurch, în Noua Zeelandă, considerând că este semnul unei "creşteri a islamofobiei".

În acelaşi timp, Erdogan, care caută să-şi exalte baza sa naţionalistă şi religioasă la mai puţin de două săptămâni înaintea alegerilor locale care se anunţă strânse, a făcut din acest atac tema centrală a mitingurilor zilnice.

La sfârşitul săptămânii trecute, în mai multe mitinguri electorale, şeful statului turc a proiectat pe un ecran uriaş fragmente din imaginile video filmate de atacator, suscitând numeroase critici într-un moment în care reţele sociale şi platformele de partajare încearcă să limiteze difuzarea acestora.

Recep Tayyip Erdogan a criticat, de asemenea, ţările occidentale, cărora le-a reproşat că nu vorbesc despre "terorismul creştin" atunci când "vorbesc despre terorismul islamic" în momentul în care este comis un atentat în numele islamului.

Şeful statului turc s-a referit în mai multe rânduri la "manifestul" postat de presupusul autor al atacului în care a afirmat printre altele că Biserica Sfânta Sofia din Istanbul, transformată în moschee de otomani după cucerirea Constantinopolului în 1453 şi devenită apoi muzeu, va fi "eliberată" de minaretele sale.

"Suntem aici de o mie de ani şi, dacă Allah vrea, vom rămâne aici până la Apocalipsă. Nu veţi reuşi să faceţi din Istanbul un Constantinopol", a declarat Erdogan în discursul său de luni. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Declarația Unică 2025 vine cu o schimbare importantă. Românii care nu mai trebuie să...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
candidati prezidentiale
Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...