Răsturnare de situație în cazul nurcilor bolnave. Danemarca nu le mai ucide, pentru că nu există dovezi că ar afecta oamenii

Data actualizării: Data publicării:
nurcis albe ucise, insirate pe rafturi
Nurci ucise la o fermă din Danemarca. Sursa foto: Profimedia Images

Membrii Parlamentului refuză să susțină uciderea a milioane de nurci după suspiciunile apărute legate de riscul apariției unor boli și amenințarea adusă locurilor de muncă, relatează The Guardian. Guvernul Danez a renunțat astfel la încercarea de a adopta de urgență o nouă lege care să permită sacrificarea nurcilor din toată țara. Fermierii au urmat însă primul ordin dat de autorități și au ucis deja peste 10 milioane de nurci, potrivit Bloomberg. 

Miercurea trecută prim-ministrul țării, Mette Frederiksen, a declarat că animalele trebuie ucise după ce autoritățile sanitare au descoperit că mutația COVID-19, transmisibilă de la nurci la oameni poate pune în pericol viitoarele vaccinuri. Cum era de așteptat, opoziția față de această mișcare a apărut rapid.

FOTO: Peste 10 milioane de animale au fost deja ucise și aruncate în gropi comune pe terenuri ale Armatei

nurci aruncate in gropi comune
Sursa foto: Profimedia Images

„Există acum numeroase îndoieli dacă acest sacrificiu are o bază științifică corectă. În același timp, Guvernul elimină mijloacele de trai pentru un număr mare de oameni fără a avea efectiv drepturile legale pentru a face acest lucru” a declarat Jacok Ellemann-Jensen, liderul celui mai mare partid de opoziție, Venstre.

Frederik Waager, profesor de drept la University of Southern Denmark a declarat pentru ziarul danez Berlingske că ordinul de eliminare a nurcilor este „ilegal”.

Opozanții mișcării se bazează pe faptul că Agenția de Sănătate Publică a Danemarcei nu a găsit dovezi ale tulpinii mutante de mai bine de o lună, în timp ce un număr de experți danezi și internaționali s-au întrebat dacă această mutație este sau nu periculoasă.

În țara vecină, Suedia, 10 ferme de nurci au fost identificate ca focare de COVID-19.

Deși nu există un bilanț oficial al numărului de ferme de nurci din Suedia, Benny Andersson, CEO al Organizației Suedeze pentru Drepturi Animalelor, Djurens Rätt, spune că numărul acestora este între 35 și 40.

Andersson crede că nu vor exista sacrificări ale nurcilor în Suedia, însă consideră această opțiune ca fiind cea mai sigură, atât pentru sănătatea publică, cât și pentru bunăstarea animalelor. ”Acesta este un sector mic fără de care am putea trăi cu ușurință, având în vedere riscul compromiterii unui vaccin.

Ar trebui să închidem fermele de nurci și să sacrificăm toate animalele. Animalele bolnave nu sunt tratate, ceea ce reprezintă o altă problemă de bunăstare a nurcilor” a declarat acesta.

Polonia și Finlanda nu au raportat până în prezent cazuri de COVID-19 în fermele de nurci, în timp ce în Olanda, fermele de animale crescute pentru blană își vor încheia activitatea în acest an.

În Statele Unite, o prezentare a Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, a arătat săptămâna trecută că 11 ferme de nurci au avut focare de COVID-19.

Cea mai recentă listă publicată pe site-ul Serviciului de Inspecție a Sănătății Animalelor și Plantelor al Departamentului pentru Agricultură din SUA arată focare la ferme de nurcă din Utah, Wisconsin și Michigan. De asemenea, Asociația Medicală Veterinară a Americii a declarat că cel puțin 8 000 de nurci au murit în urma infecției cu Sars-CoV-2 în fermele din Utah și aproximativ 3 400 la o fermă de nurci din Wisconsin.

Asociația a mai adăugat că infecția pare a fi mortală în special în rândul nurcilor mai în vârstă. Într-o declarație făcută de ONG-ul veterinar Human Society Veterinary Medical Association, s-a spus că mutația aparent rapidă a virusului la nurci și lipsa unei sacrificări a animalelor, reprezintă un risc atât pentru sănătatea publică cât și un risc pentru bunăstarea viețuitoarelor.

Consilierul politic al Humane Society International, Joanna Swabe, a fost și ea de acord cu cele prezentate și a declarat că nurcile infectate trebuie sacrificate pentru a nu le fi afectat traiul.

Totodată, a adăugat că neefectuarea sacrificărilor în fermele în care au fost depistate cazuri de COVID19 la nurci înseamnă o existență continuă „a unui bazin de animale neesențiale care ar putea reprezenta un risc pentru sănătatea publică.”

(Redactor Ioana Coman)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Eșec dureros pentru FCSB: eliminată din Cupa României. Gigi Becali: „Nici nu mai am poftă de...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei