Programul zilnic al lui Elon Musk: mănâncă o gogoașă în fiecare dimineață și se culcă la 3. Cum își împarte timpul și ce obiceiuri are

Data actualizării: Data publicării:
Elon Musk To Visit Tesla Gigafactory Following Sabotage
Elon Musk și unul dintre copiii lui FOTO: Getty Images

Fiind CEO-ul SpaceX și Tesla, proprietarul platfomei X (Twitter) și tatăl a 10 copii, Elon Musk este un om foarte ocupat, cu un program încărcat.

Potrivit Forbes, el a adunat o avere de 198 de miliarde de dolari, fiind al treilea cel mai bogat om din lume. Musk a spus că nu a ajuns în acest punct muncind 40 de ore pe săptămână, ci mai degrabă 120, exagerând, evident.

Dar la fel ca cei mai mulți oameni obișnuiți, Musk și-a făcut o rutină zilnică, care include un răsfăț dulce în fiecare dimineață și timp petrecut pe rețelele sociale.

Business Insider a analizat interviurile și postările lui Musk și astfel i-a stabilit programul zilnic.

Se trezește în jurul orei 9 și mănâncă în fiecare dimineață o gogoașă

Musk a declarat pentru The Wall Street Journal în 2023 că, de obicei, se culcă în jurul orei 3 și doarme șase ore. Prin urmare, se trezește de obicei în jurul orei 9 în fiecare zi.

Potrivit postărilor sale de pe X, Musk este un mare iubitor de produse de patiserie, însă susține că le consumă cu moderație.

Își începe diminețile cu telefonul în mână

Musk a mărturisit în 2022 că a încercat să renunțe la obiceiul de a-și verifica mobilul imediat ce se trezește, spunând că este „un obicei teribil”. Însă din postările de anul trecut a rezultat că n-a scăpat de acest obicei și că primul lucru pe care îl face dimineața este să stea pe telefon și să posteze, fiind extrem de activ pe X chiar și înainte de a-l cumpăra. Se întâmplă extrem de rar să aibă o zi în care nu postează sau nu răspunde la vreun comentariu.

„În unele zile mă trezesc și mă uit imediat pe Twitter să văd dacă funcționează”, a spus el.

Dușul este o parte importantă a rutinei sale zilnice

Musk spune că dușul are cel mai mare efect pozitiv asupra vieții sale de zi cu zi.

În timpul unei sesiuni „ask me anything” (întreabă-mă orice) de pe Reddit, din 2015, un utilizator l-a întrebat care dintre obiceiurile sale zilnice i-au influențat cel mai mult viața. Iar Musk i-a răspuns: „Dușul”.

Face sau nu mișcare?

Musk știe că sportul este important pentru sănătate și vrea să facă mișcare, dar nu-i iese întotdeauna. În 2021, i-a spus lui Joe Rogan, un podcaster american celebru, că ar evita de tot să facă exerciții fizice dacă ar putea.

„Aproape că nu mă antrenez niciodată, cu excepția faptului că îmi iau copiii și îi arunc în aer”, a spus el ulterior, în iunie 2023.

Dar, după mai puțin de două luni, a spus că „ridică greutăți aproape în fiecare zi”. Cam în aceeași perioadă, Musk și CEO-ul Meta, Mark Zuckerberg, au început o dispută online, invitându-se unul pe celălalt la o confruntare fizică într-o cușcă.

Uneori muncește și toată noaptea

Musk a recunoscut de mai multe ori că nu este ușor să conduci mai multe companii și își împarte timpul între ele, în funcție de unele probleme care apar, a spus el în 2021.

Un utilizator X constatase în ianuarie 2023 că, în una din zile, Musk a depus mărturie într-un proces dimineața, a participat seara la un eveniment la o fabrică Tesla din Nevada și a lucrat la proiectul AI de la Tesla noaptea. Musk i-a răspuns spunându-i că după miezul nopții s-a aflat în sediul Twitter, cu treabă.

Mă culc, mă trezesc, muncesc, dorm, mă trezesc, lucrez – fac asta șapte zile pe săptămână”, a spus Musk în 2023. „Va trebui să fac asta o perioadă, dar cred că odată ce Twitter este pus pe direcția bună, va fi mult mai ușor de gestionat decât SpaceX sau Tesla.”

În aprilie 2024, Musk a spus că lucrează zilnic la Tesla: „Tesla ocupă cea mai mare parte a timpului meu de lucru și lucrez aproape în fiecare zi a săptămânii aici. Foarte rar îmi iau o duminică după-amiază liberă”.

Se culcă la 3 și doarme aproximativ 6 ore în fiecare noapte

Deși nu se pune problema să atingă 8 ore de somn pe noapte, Musk și-a mărit programul de dormit de la unul aproape inexistent în trecut.

În mai 2023, Musk a spus pentru CNBC că nu mai rezistă să stea treaz toată noaptea și că încearcă să doarmă cel puțin șase ore.

Potrivit biografiei lui Walter Isaacson despre Musk, miliardarul a petrecut multe nopți albe gândindu-se la soluții pentru problemele cu care se confruntă companiile sale. Fosta lui parteneră Claire Boucher, cunoscută sub numele de scenă Grimes, i-a spus lui Isaacson că Musk a mai făcut nopți albe și când apăreau jocuri noi care îl captivau.

Musk este cunoscut pentru faptul că atunci când nu mai rezistă se culcă pur și simplu pe podea, în birou. De asemenea, a rămas multe nopți să doarmă în fabrica Tesla.

După ce a cumpărat Twitter în 2022, Musk aproape că s-a mutat în sediul din San Francisco. Avea o canapea în birou pe care dormea frecvent.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii vor avea cărți de identitate digitale: Cum funcționează noile buletine și ce...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Jennifer Lopez, doar într-un body decoltat și strălucitor, din nou pe scenă după divorțul de Ben Affleck. În...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e de competența...
Newsweek
200.000 de pensionari vor încasa 2 pensii, în luna decembrie. Casa de Pensii spune motivul.
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Todd Haynes
Regizorul american Todd Haynes va fi preşedintele juriului Festivalului de Film de la Berlin 2025
Digi Animal World
Un pui de panda roşu a murit din cauza stresului provocat de focuri de artificii
Film Now
Demi Moore s-a confruntat cu o tulburare de alimentație după ce „mai mulți” producători i-au spus să...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...