Majoritatea personalităților arestate în noiembrie în cadrul unei operațiuni anticorupție, în Arabia Saudită, au acceptat un aranjament financiar în schimbul eliberării lor, a declarat marți procurorul general, citat de AFP.
"Majoritatea deținuților care fac obiectul acuzațiilor de corupție (...) au acceptat un acord", a indicat procurorul general, într-un comunicat, adăugând că, în acest caz, 159 de persoane sunt în prezent în detenție, iar aproximativ 320 au fost interogate.
Acordul constă în rambursarea către Trezoreria saudită a sumelor pe care autoritățile apreciază că au fost dobândite necinstit, a spus șeicul Saud al-Mojeb.
"Aranjamentele necesare sunt pe cale să fie finalizate în vederea încheierii acestui acord", a precizat el.
O sursă apropiată guvernului de la Riad a indicat, la finalul lui noiembrie, că autoritățile saudite l-au eliberat pe prințul Metab ben Abdallah, fiu al defunctului rege Abdallah, care fusese arestat în urmă cu trei săptămâni în cadrul unei vaste campanii de epurare anticorupție.
Prințul a fost pus în libertate după ce a plătit peste un miliard de dolari în cadrul unui acord cu autoritățile, a anunțat agenția Bloomberg News.
În vârstă de 64 de ani, Metab ben Abdallah a fost un timp considerat drept pretendent la tron. Înainte de arestarea sa, el a fost demis din postul de șef al puternicei Gărzi Naționale saudite.
Metab ben Abdallah a fost arestat la începutul lui noiembrie, la fel ca zeci de prinți, miniștri, foști miniștri și oameni de afaceri, în cadrul unei operațiuni anticorupție fără precedent în regatul ultraconservator.
În total, peste 200 de personalități influente au fost reținute după înființarea unei comisii anticorupție, prezidată de către prințul moștenitor Mohammed ben Salman, noul ''om forte'' al Arabiei Saudite.
Într-un articol publicat în noiembrie în The New York Times, acesta a declarat că 95% dintre persoanele arestate acceptă, în cadrul unor negocieri, ''o soluție'' sau restituirea către Trezoreria saudită a unor bunuri sau bani cash.
Procurorul general al Arabiei Saudite a estimat că, de mai multe decenii, cel puțin 100 miliarde de dolari au fost deturnați sau utilizați în cadrul corupției în regat.
Alți membri ai familiei regale, precum prințul Al-Walid ben Talal, care figurează printre cei mai bogați oameni din lume, fac parte dintre persoanele arestate în cadrul campaniei de epurare anticorupție lansate de către prințul moștenitor.
Majoritatea persoanelor arestate sunt închise la Hotelul Ritz-Carlton din Riad, care a fost transformat în centru de detenție de lux.