Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, i-a promis unei fetițe îmbrăcată în haine de soldat și care plângea pe scenă că va primi onoruri militare dacă va fi ucisă în luptă.

Scena s-a petrecut sâmbătă, în Gaziantep, în cadrul unui congres al Partidului Dreptății și Justiției. Russia Today, care citează presa din Turcia, a dezvăluit că Erdogan a profitat de ocazie pentru a câștiga sprijin public pentru o operațiune militară Siria. Kurzii ar fi cei vizați.
În cadrul evenimentului, o fetiță îmbrăcată în echipament militar i-a atras atenția lui Erdogan, care a chemat-o pe scenă, unde micuța a început să plângă.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Dacă este martirizată (n.r. ucisă) vom așterne un steag deasupra ei. Cu ajutorul lui Dumnezeu. (...) E pregătită pentru orice, nu-i așa?”, a întrebat-o Erdogan. „Da”, a spus copila, printre lacrimi și confuză.
Erdogan a declarat, în urmă cu o săptămână, că forțele turce vor asedia orașul Afrin în curând. O ofensivă militară turcă a fost lansată aici, luna trecută, împotriva miliției kurde.