Video Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

Data actualizării: Data publicării:
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan Foto: Shutterstock
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan Foto: Shutterstock
Din articol

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, este într-o vizită-fulger în Germania, relatează agenția de presă germană DPA. Nu pentru întrevederi cu oficiali germani, ci pentru a participa la partida de fotbal din sferturile de finală Turcia- Olanda, din cadrul EURO 2024, de pe Stadionul Olimpic din Berlin. Șeful statutului turc a decis să anuleze o vizită oficială în Azerbaidjan pentru a-l susține pe fundașul Merih Demiral, care a stârnit un adevărat scandal după ce a celebrat un gol cu salutul folosit de o organizație extremistă.

Împreună cu președintele Erdoğan și soția sa Emine Erdoğan în Germania au zburat consilierul președintelui pentru politică externă și securitate, ambasadorul Akif Çağatay Kılıç și directorul adjunct pentru comunicare, Çağatay Özdemir, relatează trt.net.tr.

Erdogan va sosi cu puțin timp înainte de începerea meciului pe stadion, și va pleca în aceeași seară, a informat biroul său de presă, citat de DPA.

Președintele nu a comentat încă sancționarea internaționalului Merih Demiral pentru gestul său din meciul de optimi de finală cu Austria, cunoscut sub numele de ”salutul lupului” și obișnuit în cercurile extremei drepte turce.

Totuși, liderul turc a respins deja criticile, afirmând că jucătorul se mulțumea doar cu a-și exprima ”entuziasmul”.

În Turcia, decizia UEFA de a-l sancționa pe Demiral a suscitat indignarea în anumite sectoare. Postul turc TRT a calificat măsura drept ”scadaloasă”, în timp ce președintele Federației Turce de Fotbal, Mehhmet Büyükeksi, l-a apreciat drept ”inacceptabil, ilegal și politic”.

Ultrașii fotbalului turc au cerut fanilor să facă ”salutul lupului” pe stadionul olimpic din Berlin, există deci o așteptare în legătură cu ce va însemna reacția lui Erdogan la momentul respectiv.

UPDATE

Pe rețeaua X circulă deja imagini cu președintele turc în tribune, salutând jucătorii naționalei turce și suporterii, după ce Turcia a marcat un gol în prima repriză a meciului contra Olandei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri