Preşedintele Panama: Ţara mea este gata să arate drumul către combaterea evaziunii fiscale
Data publicării:
O imensă anchetă jurnalistică a scos la iveală 11,5 milioane de documente privind afacerile desafăşurate în paradisuri fiscale, prin internediul firmelor off-shore. Liantul tuturor este firma de avocatură Mossack Fonseca, înregistrată în Panama. Potrivit dezvăluirilor, cel puţin 214.000 de firme off-shore sunt implicate în operaţiuni fiscale cu fonduri provenite din peste 200 de state ale lumii.
Juan Carlos Varela susţine că, „în pofida denumirii sale, PanamaPapers nu se referă în principal la Panama. Documentele respective nici măcar nu vizează în primul rând companii panameze. Lumea trebuie să rezolve această problemă (a evaziunii fiscale – n.r.) colectiv și urgent, iar Panama este gata să arate drumul”. La câteva zile după apariţia dezvăluirilor, Juan Carlos Varela anunța că guvernul panamez va însărcina o comisie specială cu analizarea practicilor financiare din țară.