„Trebuie să fim foarte puternici”. Erdogan avertizează că Turcia ar putea interveni în Israel, ca să apere palestinienii

Data actualizării: Data publicării:
erdogan face declaratii
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, vorbind la reuniunea de la Rize. Foto: Profimedia Images

Președintele Recep Tayyip Erdogan a declarat duminică că Turcia ar putea interveni în Israel, așa cum a făcut-o în trecut în Libia și Nagorno-Karabah, deși nu a precizat ce fel de intervenție sugerează. El îl consideră pe premierul Israelului ”bolnav mintal”.

Erdogan, care a fost un critic acerb al ofensivei Israelului în Gaza, a început să discute despre acest război în timpul unui discurs în care a lăudat industria de apărare a țării sale. „Trebuie să fim foarte puternici, astfel încât Israelul să nu poată face aceste lucruri ridicole Palestinei. La fel cum am intrat în Karabakh, la fel cum am intrat în Libia, am putea face același lucru cu ei”, a declarat Erdogan la o reuniune a partidului său de guvernământ, AK Parti, în orașul său natal Rize, relatează Reuters.

„Nu există niciun motiv pentru care să nu putem face acest lucru ... Trebuie să fim puternici, astfel încât să putem lua aceste măsuri”, a adăugat Erdogan în discursul televizat.

Reprezentanții Partidului AK nu au răspuns la apelurile telefonice care solicitau mai multe detalii cu privire la comentariile lui Erdogan. Israelul nu a făcut imediat niciun comentariu pe marginea afirmațiilor lui Erdogan.

Președintele părea să se refere la acțiunile anterioare ale Turciei.

În 2020, Turcia a trimis personal militar în Libia pentru a sprijini guvernul libian de acord național, recunoscut de Națiunile Unite.

Prim-ministrul libian Abdulhamid al-Dbeibah, care conduce guvernul de uniune națională din Tripoli, este susținut de Turcia.

Turcia a negat orice rol direct în operațiunile militare ale Azerbaidjanului în Nagorno-Karabah, dar a declarat anul trecut că utilizează „toate mijloacele”, inclusiv pregătirea și modernizarea militară, pentru a-și sprijini aliatul apropiat.

Luna trecută, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat ţările occidentale de „susţinerea” unei ofensive israeliene în Liban împotriva Hezbollah, aliatul mișcării teroriste palestiniene Hamas.

„Se pare că Israelul, care a devastat Gaza, îşi îndreaptă de acum privirea spre Liban. Vedem că puterile occidentale susţin Israelul din culise. Proiectele lui Netanyahu de a extinde războiul în regiune vor duce la un mare dezastru”, a declarat preşedintele turc în faţa deputaţilor din partidul său în Parlament.

„Este extrem de grav şi patetic ca state care vorbesc despre libertate, drepturile omului şi justiţie să fie captive unui bolnav mintal ca Netanyahu”, a declarat Erdogan, cerând „celorlalte ţări din regiune să fie solidare cu Libanul”.

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul bizar surprins într-o imagine care derutează oamenii și...
Digi FM
Petra, tânăra nevăzătoare care știe 6 limbi străine, s-a căsătorit în Grecia: „Nu-mi vine să cred că sunt...
Pro FM
Cea mai mare temere a lui Miley Cyrus după ce a fost acuzată că a plagiat o piesă a lui Bruno Mars. Legătura...
Film Now
Au trei copii și se iubesc de peste 25 de ani. Ce a răspuns Don Johnson când a fost întrebat care sunt...
Adevarul
Cu ce se ocupă Octavian Bellu, la 8 ani după ce a renunțat la lotul național de gimnastică. În ce țară s-a...
Newsweek
Anca Agemolu, diva muzicii, sacrificiu din iubire. Gestul crud făcut de comuniști la adresa ei
Digi FM
Fiica Andreei Marin vrea să plece din România. "O susțin cu tot sufletul, dar nu-mi e ușor"
Digi World
Care sunt alimentele și băuturile care ar putea reduce riscul de apariție a demenței. Nu sunt dificil de...
Digi Animal World
O vulpe și un bursuc, prietenii neobișnuiți ai unui câine. Imaginile adorabile te vor topi
Film Now
Cum arată și ce face astăzi Frances Fisher, mama lui Rose din „Titanic”. Actrița are o fiică împreună cu...
UTV
Cheloo (Parazitii): De la scena la afaceri profitabile – cum a transformat succesul muzical in milioane de lei