Presa din Rusia şi din Ungaria dezbate declaraţiile lui Traian Băsescu privind unirea cu Rep.Moldova

Data publicării:
basescu moldova 7

Aşa cum era de aşteptat, declaraţiile lui Traian Băsescu au apărut imediat în presa din Republica Moldova, dar şi în publicaţiile şi pe agenţiile ruseşti.

Ria Novosti prezintă anunţul făcut de preşedintele român, care consideră unirea cu moldovenii de peste Prut drept una dintre priorităţile majore ale politicii externe româneşti.

Agenţia de presă subliniază că declaraţia a fost făcută în contextul summitului de la Vilnius, unde Republica Moldova parafează un acord de asociere cu Uniunea Europeană şi că tocmai acest acord ar putea favoriza unirea.

Vocea Rusiei îl citează pe preşedintele Traian Băsescu şi evidenţiază faptul că acesta consideră unirea cu Republica Moldova un obiectiv la fel de important precum aderarea României la NATO sau la Uniunea Europeană.

Şi pentru că s-a vorbit de o unire, jurnaliştii din Ungaria nu au rămas indiferenţi la aprecierile preşedintelui României.

Un săptămânal economic care apare la Budapesta insistă pe faptul că Traian Băsescu a precizat că o astfel de unire nu trebuie făcută imediat şi că România trebuie să fie pregătită pentru momentul în care moldovenii vor dori acest lucru.

Presa internaţională preia declaraţiile lui Traian Băsescu

„Unirea cu Moldova reprezintă una dintre priorităţile majore ale politicii externe româneşti, a anunţat preşedintele Traian Băsescu” - ria.ru

„Preşedintele a precizat că nimeni nu spune că trebuie făcută imediat. Potrivit acestuia, România trebuie să fie pregătită şi să aştepte momentul în care şi moldovenii vor vrea unirea” - hvg.hu

Unirea României cu Republica Moldova este al treilea obiectiv principal al politicii externe a ţării, după aderarea la NATO şi UE” - ruvr.ru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri