Premierul desemnat al Israelului, Benjamin Netanyahu, renunță să mai formeze guvernul. Rivalul său, Benny Gantz, va primi acest mandat

Data actualizării: Data publicării:
Benjamin Netanyahu
Premierul Benjamin Netanyahu Foto: GettyImages

Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a anunțat, luni, pe președintele Reuven Rivlin că își depune mandatul încredințat pentru a forma o coaliție de guvernare.

„Imediat după ce am primit mandatul de a forma guvernul m-am străduit din răsputeri să formez un guvern de largă uniune națională. Asta este ceea ce își doresc oamenii”, spune Netanyahu într-o postare video pe contul de Facebook, în care anunță că eforturile sale de a-l aduce la masa negocierilor pe adversarul său politic Benny Gantz și de a evita convocarea de noi alegeri au eșuat.

În consecință, președintele Rivlin a declarat că intenționează să-i încredințeze lui Gantz misiunea de a forma o coaliție de guvernare. Acesta din urmă are la dispoziție 28 de zile pentru a forma un guvern și este așteptat să anunțe până joi seara dacă acceptă sau nu.

 Ar fi pentru prima dată în zece ani când un alt candidat decât Netanyahu ar încerca să formeze guvernul, notează Haaretz.

Israelienii au fost chemați la urne luna trecută pentru un scrutin parlamentar anticipat, care însă nu a oferit un câștigător clar nici de această dată. Votau deja pentru a doua oară anul acesta.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu și principalul său adversar, Benny Gantz, au fost aproape la egalitate în scrutinul din septembrie, după ce, în urma alegerilor din aprilie, urnele oferiseră un rezultat aproape asemănător. Benjamin Netanyahu nu a putut forma nici atunci o coaliție de guvernare. Pentru scrutinul anticipat din septembrie a venit cu promisiuni noi, prin care a încercat să-i atragă pe naţionaliști de partea sa: a spus că va anexa coloniile israeliene din Cisiordania, un angajament tratat cu îngrijorare de comunitatea internaţională. N-a reușit, însă, să convingă un număr semnificativ de alegători să-l voteze, astfel încât să încline balanța.

Benny Gantz, un politician cu origini româneşti

Atunci când a provocat alegeri anticipate, în aprilie, premierul Benjamin Netanyahu era acuzat de corupție și încerca să obțină al cincilea mandat în fruntea executivului israelian.

Benny Gantz, liderul alianţei de centru Albastru şi Alb, s-a concentrat în campanie pe elemente-cheie precum securitatea şi a promis o clasă politică mai curată. Fost şef de stat major al Armatei Israeliene, el este un politician cu origini româneşti, tatăl acestuia fiind născut în România.

Niciun partid nu a câştigat vreodată o majoritate absolută în Parlamentul Israelului, aşa că negocierile pentru crearea unei coaliţii de guvernare sunt o practică obișnuită după alegeri în Israel.

Sondajele de opinie înainte de alegeri arătau că cele două partide, Likud, al lui Netanyahu, și Partidul Albastru și Alb al lui Benny Gantz, erau foarte apropiate.

Redactor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...