Povestea tristă a cuplului condamnat pentru o crimă pe care nu a comis-o. După 27 de ani, ea a fost eliberată, dar el a murit în celulă

Data actualizării: Data publicării:
cupli tinandu-se de mana printre gratii
O femeie și iubitul ei au petrecut 27 de ani după gratii pentru o crimă pe care nu au comis-o FOTO: Getty Images

O femeie din Tennessee, care a fost condamnată pe nedrept pentru uciderea nepoatei sale și a petrecut 27 de ani în închisoare, a fost exonerată. Iubitul ei, acuzat și el, a fost, de asemenea, declarat nevinovat, însă el a murit înainte de a fi eliberat.

Pe 26 iunie 1987, Joyce Watkins, acum în vârstă de 74 de ani, și iubitul ei de la acea vreme, Charlie Dunn, au mers să aibă grijă de nepoata ei, Brandi, în vârstă de patru ani. În dimineața următoare, Brandi era inconștientă, așa că Joyce Watkins a dus-o la un spital din Nashville.

Brandi suferise leziuni vaginale severe și traumatisme la cap și a fost declarată moartă a doua zi, se arată în raportul autorităților. Cei doi au stat cu Brandi doar nouă ore, dar medicul legist, dr. Gretel Harlan, a concluzionat că rănile au fost provocate în acel interval de timp.

Un an mai târziu, în august 1988, Watkins și Dunn au fost condamnați pentru crimă de gradul I și viol agravat. Cei doi au petrecut 27 de ani în spatele gratiilor, fiind eliberați condiționat în 2015. Însă, chiar înainte de eliberare, Dunn a murit în închisoare, relatează CNN.

Înainte ca Brandi să fie luată în grijă de cuplul Watkins-Dunn, ea a locuit în casa lui Rose Williams, mătușa ei, pentru că mama fetiței se afla în Georgia în acel moment. În acea perioadă, un angajat al Departamentului de Servicii Sociale din Kentucky a vizitat casa, după ce a primit o sesizare potrivit căreia Brandi a fost abuzată. Însă Williams a explicat că rănile lui Brandi proveniseră în urma unei accidentări la locul de joacă, motiv pentru care ancheta a fost închisă.

Acum, 35 de ani mai târziu, Watkins a fost exonerată, după ce și-a propus să-și dovedească nevinovăția. Dunn a fost, de asemenea, exonerat postum.

Fiica lui, Jackie Dunn, a fost la audierea care a avut loc săptămâna trecută. „Mi-aș fi dorit ca tatăl meu să fie aici pentru a trăi această zi”, a spus ea. „Era nevinovat, nu a comis acea crimă”.

Watkins a primit ajutor de la Tennessee Innocence Project și de la Davidson County District Attorney's Office.

„Ne-am ocupat de acest caz pentru că Joyce a venit la noi”, a declarat Jason Gichner, consilier juridic principal la Tennessee Innocence Project, pentru CNN.

Conform noii anchete, Watkins a observat sânge în lenjeria lui Brandi la câteva ore după ce a luat-o de la mătușa ei. De asemenea, o nouă expertiză medicală a arătat că fetița nu avea cum să sufere leziunile care i-au provocat moartea în intervalul precizat la acea dată și că primul medic făcuse o eroare. Dr. Gretel Harlana recunoscut ulterior că a comis o eroare.

„Joyce Watkins și Charlie Dunn sunt nevinovați”, a declarat procurorul Glenn Funk pentru CNN. „Nu putem să-i dăm doamnei Watkins sau domnului Dunn anii pierduți, dar le putem restabili demnitatea”.

„Le mulțumesc tuturor oamenilor pentru rugăciunile lor și pentru că m-au ajutat să ies din această mizerie care m-a costat jumătate din viață”, a declarat Joyce Watkins după primirea deciziei.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
DÍGI devine o forță în România. Reușita gigantului telecom pe piața din țara noastră părea imposibilă până nu...
Digi FM
Văduva lui Silviu Prigoană, primele declarații legate de copiii Adrianei Bahmuțeanu: Sunt foarte afectați. Nu...
Pro FM
Jennifer Lopez, doar într-un body decoltat și strălucitor, din nou pe scenă după divorțul de Ben Affleck. În...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e de competența...
Newsweek
200.000 de pensionari vor încasa 2 pensii, în luna decembrie. Casa de Pensii spune motivul.
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
fsb
Un adolescent din Rusia a fost arestat pentru sabotaj în favoarea Ucrainei
Digi Animal World
Un pui de panda roşu a murit din cauza stresului provocat de focuri de artificii
Film Now
Scena din „Gladiator 2”, tăiată la montaj. Denzel Washington: „Cred că nu erau încă pregătiţi pentru asta”
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului