Povestea prințesei care și-a plănuit „evadarea” din Dubai 7 ani, dar a fost prinsă după 8 zile. „Prefer să mă împușcați”

Data actualizării: Data publicării:
prințesa Latifa

Prințesa Latifa, fiica șeicului din Dubai, nu a mai fost văzută în public de 18 luni, de când a încercat să „evadeze” din țara ei pe care o consideră o închisoare.

S-a declanșat și o campanie pentru a elucida misterul dispariției tinerei - FreeLatifa - iar inițiatorii ei au făcut demersuri inclusiv la ONU solicitând organizației să pună presiune pe Emiratele Arabe Unite în acest caz.

Prietena prințesei, Tiina Jauhiainen, care a luat parte la tentativa ei de evadare, spune acum că în momentul în care a fost prinsă de oamenii tatălui ei ea le-a spus că preferă să fie împușcată decât să se întoarcă acasă, relatează BBC NEWS.

Autoritățile din Dubai au transmis un comunicat despre prințesă în decembrie, anul trecut, spunând că toate zvonurile despre Latifa sunt false și că ea trăiește fericită împreună cu familia ei, în Dubai.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Prinţesa Beatrice a Marii Britanii s-a logodit. Când va avea loc nunta

Prințesa Latifa și-a plănuit evadarea 7 ani

Latifa și-a plănuit 7 ani ani fuga din țara ei bogată, dar pe care o consideră o închisoare. Fiica șeicului din Dubai, prințesa Latifa, 34 de ani, a vrut să scape de sub controlul tatălui miliardar și să înceapă o nouă viață în alt colț al lumii. Însă după doar opt zile de libertate, trupe de comando trimise de tatăl ei au interceptat iahtul în care se afla Latifa.

Tentativa de „evadare” a avut loc la începutul lui 2018. De atunci Latifa nu a mai fost văzută de nimeni.

Latifa bint Mohammed al-Maktoum este fiica șeicului Mohammed bin Rashid al-Maktoum, unul din cei mai puternici și mai bogați oameni din Emiratele Arabe Unite. Latifa este cea de-a doua fiica ce încearcă să fugă din „colivia de aur” în care șeicul își ține familia. Sora ei mai mare Shamsa, ar fi încercat să-și însceneze o răpire în anul 2000, pe când se afla în Marea Britanie.

Într-o filmare făcută înainte de fugă, Latifa spune că a mai încercat să scape din Emirate la 16 ani, dar a fost capturată la granită, închisă timp de 3 ani, bătută și torturată. Având acea experiență, și-a pregătit timp de 7 ani a doua fugă. A ajutat-o cea mai bună prietenă, Tina Jauhiainen, finlandeză, și de un francez, Hervé Jaubert, om de afaceri și ofițer de marină, care a reușit să fugă din Dubai în 2011, din cauza uor probleme cu autoritățile.

Latifa a plecat spre Oman cu prietena ei, Tina. Din Oman, Latifa a plecat pe mare spre India, de unde urma să ia avionul spre Statele Unite, unde intenționa să ceară azil politic. A fost prinsă în largul coastelor indiene după numai opt zile. Nu a mai fost văzută de atunci, iar prietenii ei din afară țării și-au exprimat îngrijorarea.

Tina face apeluri disperate pe toate canelele la care are acces. Este bântuită de ultimele cuvinte pe care le-a auzit rostite de Latifa, cuvinte adresate luptătorilor care au prins-o: „Prefer să mă împușcați decât să mă întorc acasă”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Telefoanele și conturile turiștilor, verificate la intrarea în SUA. Un mesaj anti-Trump a trimis acasă un...
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Pro FM
Kanye West intenționează să se mute în Europa: „Se simte nerespectat în SUA”. România, printre țările aflate...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Reacția soției patronului de la Ferrari, după ce a aflat prețul avioanelor închiriate de Klaus Iohannis
Newsweek
1.150 lei în plus la pensie în aprilie. Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii? Când îi iei?
Digi FM
Cine este John Ion Banu, candidat independent la alegerile prezidențiale. A emigrat în SUA înainte de...
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Andreea Bănică își îngrijorează fanii: „Am plâns ceva...”. Artista, în lacrimi pe rețelele de socializare