Povestea necunoscută a bărbatului rămas îngropat sub reactorul 4 de la Cernobîl

Data actualizării: Data publicării:
cernobil

O poveste mai puțin cunoscută, a unui bărbat rămas îngropat pentru totdeauna sub reactorul 4 de la Cernobîl, a ajuns în atenţia publicului odată cu difuzarea serialului dedicat dezastrului nuclear, potrivit express.co.uk, citat de Mediafax.

Accidentul nuclear de la Cernobîl a avut loc pe 26 aprilie 1986, la ora locală 01.23. El a fost cauzat de o explozie a centralei nucleare din oraşul ucrainean Prîpeat, iar zona apropiată catastrofei a fost contaminată. Un nor de precipitaţii radioactive a ajuns în partea de vest a Uniunii Sovietice, Europa şi în estul Americii de Nord. Ţările care au fost afectate cel mai mult de catastrofă au fost Ucraina, Belarus şi Rusia. Aproximativ 8,4 milioane de locuitori din cele trei state au fost expuşi la radiaţii, iar 336.000 de persoane au fost evacuate. Belarus a fost cel mai afectat stat din punct de vedere meteorologic, deoarece 60% dintre precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul său.

Conducerea fostei Uniuni Sovietice a recunoscut că are nevoie de asistenţă internaţională în 1990, abia la patru ani după accident.

Dezastrul nuclear este subiectul uneia dintre cele mai recente și mai de succes producții ale postului HBO, „Cernobîl”, al cărei ultim episod a fost difuzat săptămâna aceasta. Ultimele zece minute din acest episod sunt dedicate victimelor dezastrului, oferind informaţii despre personajele cheie.

Valeri Kodemciuk, prima victimă a tragediei

Unul dintre oamenii care au murit atunci, deși nu apare ca personaj în miniserie, este menționat în final, alături de o fotografie a sa, și pentru un motiv foarte bun - a fost prima victimă a tragediei.

Inginerul mecanic ucrainean Valeri Kodemciuk, un angajat cu experienţă, în vârstă de 35 de ani, lucra în schimbul de noapte la centrala de la Cernobîl când a avut loc teribila explozie. Se afla în sala turbinelor, de unde trebuia să raporteze rezultatele testului de siguranţă care a dus la explozia reactorului 4.

Kodemciuk a murit pe loc în explozie şi, mai mult decât atât, corpul său nu a fost niciodată recuperat.

Un altar a fost ridicat în memoria acestuia, lângă ceea ce a fost camera de control, la un zid care separă reactoarele 3 şi 4 în interiorul fostei Centrale Nucleare de la Cernobîl. Sub portretul acestuia este scris textul: „Trupul lui Valeri Kodemciuk nu a fost niciodată recuperat. A rămas îngropat pe vecie sub reactorul 4”.

Agenţia Associated Press scria după exlpozie, citând publicaţia sovietică Pravda: „Reactorul 4 îi va fi şi sicriu. Şi poate cineva va scrie pe acele ziduri de ciment că nu reactorul a fost îngropat acolo, ci Valeri Kodemciuk”.

Un al doilea bărbat, Vladimir Şaşenok, a murit în timp ce încerca să îl salveze pe Kodemciuk, ei fiind primele două victime. 29 de pompieri și oameni care au venit să acorde primul ajutor au murit în primele săptămâni de după explozie din cauza expunerii la radiațiile puternice.

Oficial, potrivit autorităților sovietice, 31 de persoane au murit în urma exploziei, dar între 4.000 și 27.000 de persoane - conform datelor Uniunii Cercetătorilor Îngrijorați din Rusia - ar fi fost afectate pe termen lung de expunerea la radiații. Potrivit Greenpeace, între 93.000 și 200.000 de persoane au murit din cauza dezastrului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...