Povestea francezului cu frică de zbor care s-a catapultat dintr-un supersonic, după ce colegii de birou au vrut să-i facă o surpriză

Data actualizării: Data publicării:
avion Mirage Rafale
Foto: Profimedia Images

Colegii de birou ai unui francez în vârstă de 64 de ani s-au gândit să-i facă acestuia o surpriză, sub forma unui zbor de agrement într-un avion militar Rafale supersonic, cu două locuri. În timpul zborului, francezul a intrat însă în panică şi s-a catapultat. Din fericire, paraşuta a funcţionat, iar bărbatul a aterizat, fără probleme, pe un câmp aflat în apropierea graniţei cu Germania, informează CNN, care citează un raport al autorităţii aeronautice franceze, recent dat publicităţii.

Astfel, ceea ce se dorea iniţial a fi o surpriză plăcută din partea firmei (care a dovedit, cu acest prilej, cât de bine îşi cunoaşte angajaţii) s-a terminat prost şi foarte aproape de o tragedie.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Odată ajuns la baza aeriană de la Saint-Dizier, din nord-estul Franţei, bărbatul de 64 de ani (al cărui nume nu a fost făcut public) a realizat în ce consta surpriza colegilor săi şi a devenit extrem de agitat. Acesta nu îşi exprimase niciodată dorinţa de a zbura într-un avion militar şi nu avea niciun fel de pregătire militară.

Înaintea zborului în avionul Rafale, care poate atinge o viteză de 1,400 de kilometri pe oră, francezul se afla, practic, „în tahicardie”, cu un puls între 136 şi 142 de bătăi pe minut, conform echipei de investigatori care a cercetat cauzele acestui incident.

Cu toate acestea, bărbatul a acceptat provocarea şi a urcat în avion.

La altitudinea de 800 de metri, pilotul a cabrat iar avionul a început să urce. În acest moment, pasagerul a intrat în panică şi a încercat să se agaţe de ceva.

„Un reflex involuntar, provocat de stres şi mişcarea bruscă a avionului”

Din nefericire, acel ceva de care s-a agăţat a fost fix butonul de catapultare. În consecinţă, bărbatul de 64 de ani a părăsit, brusc, aeronava.

Pentru ca necazul să fie complet, casca pasagerului, care  nu era bine fixată, s-a desprins şi ea în timpul catapultării.

Din fericire, francezul nu s-a accidentat în timpul acestei manevre şi a aterizat în siguranţă pe un câmp aflat în apropierea graniţei franco-germane. El a fost dus ulterior la un spital din zonă, pentru investigaţii suplimentare.

Pilotul nu s-a catapultat şi a reuşit să aterizeze apoi cu avionul în siguranţă.

Conform rezultatelor anchetei, eroarea a fost cauzată de „un reflex involuntar, provocat de stres şi mişcarea bruscă a avionului”.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor trăi momente de vis până la finalul anului 2024. Vor încheia anul în glorie
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Nazistul care s-a revoltat împotriva cruzimii. Povestea adevărată a lui Oskar Schindler, salvatorul evreilor
Newsweek
Care pensionari NU iau bani în plus la pensie la indexarea din 1 ianuarie? Știm ce meserie au avut
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Aricii din Europa, incluşi pe „lista roşie” cu specii „potenţial ameninţate cu dispariţia”. „Oamenii sunt cei...
Film Now
Cum arată fiul lui Jack Nicholson. Asemănarea cu tatăl lui i-a adus rolul principal într-un film horror
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...