Anunţul victoriei lui Hassan Rohani a fost primit cu bucurie şi speranţă, în primul rând datorită modului categoric în care şi-a înfrânt contracandidaţii.
„Domnul Hassan Rohani, după ce a obținut 18.613.329 de voturi, a câștigat majoritatea absolută și a devenit noul președinte ales”, a spus Mostafa Mohammad-Najjar, ministrul iranian de Interne.
Hassan Rohani a anunţat o schimbare de atitudine în politica internaţională: „Aceastã victorie este o victorie a înțelepciunii, o victorie a moderației, o victorie a dezvoltării și conștiinței de sine și o victorie a responsabilității asupra extremismului și toanelor”.
Israelul s-a arătat însă rezervat şi a cerut fapte, nu vorbe. „Conducătorul Iranului, aşa-zisul lider suprem, este cel care stabileşte politica nucleară şi nu preşedintele. Iranul va fi judecat după acţiunile lui. Dacă Iranul continuă să insiste în dezvoltarea programului de înarmare nucleară, consecinţele vor fi clare: într-un fel sau altul, programul va fi oprit”, susține Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului.
Sancţiunile impuse de ţările occidentale în timpul mandatului lui Mahmoud Ahmadinejad au afectat grav economia iraniană, din ce în ce mai izolată pe plan mondial. Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie au declarat deja că sunt gata să lucreze cu noul preşedinte iranian pentru rezolvarea problemelor. Hassan Rohani îşi va începe oficial mandatul de 4 ani pe 3 august.
Hassan Rohani, un cleric moderat la conducerea Iranului
În vârstă de 64 de ani, Hassan Rohani, cunoscut pentru discursul său moderat, este un apropiat al fostului preşedinte Akbar Hashemi Rafsandjani (moderat), care a cerut populaţiei - la fel ca succesorul lui, Mohammad Khatami, (reformator) - să voteze în favoarea lui.
În câteva zile, această „uniune sacră” a mobilizat o mare parte a electoratului care voia boicotarea scrutinului după reprimarea manifestaţiilor ce au urmat alegerilor prezidenţiale din 2009.
Rohani a fost vicepreşedintele Parlamentului şi negociator-şef în dosarul nuclear în perioada 2003-2005. În această perioadă el şi-a câştigat apelativul de „şeic diplomat”.
În 2003, în timpul negocierilor cu Parisul, Londra şi Berlinul, el a acceptat suspendarea activităţilor de îmbogăţire a uraniului de către Iran şi aplicarea protocolului adiţional al Tratatul de neproliferare (TNP), care permitea inspecţii inopinate la instalaţiile nucleare iraniene.
Prin această decizie, el a câştigat respectul occidentalilor, dar conservatorii l-au acuzat că s-a aflat „sub şarmul cravatei şi apei de toaletă ale lui Jack Straw”, care în perioada respectivă era ministru britanic de Externe.
În timpul campaniei electorale, Rohani a reiterat că este susţinătorul unei flexibilităţi mai mari pentru a pune capăt sancţiunilor occidentalilor legate de programul nuclear controversat al Iranului.
Critic al predecesorului său, Mahmoud Ahmadinejad, căruia el i-a reproşat că şi-a atras inutil ostilitatea comunităţii internaţionale, acest sexagenar a ales ca simbol cheia, care deschide, potrivit lui, uşa soluţiilor pentru problemele ţării.
Rohani nu a exclus - „chiar dacă va fi dificil”, în opinia lui - discuţiile directe cu Statele Unite, inamicul istoric al Republicii Islamice, pentru a rezolva criza nucleară. Totuşi, potrivit Constituţiei, capacităţile de acţiune ale preşedintelui sunt limitate la dosarele strategice cum ar fi cel nuclear, în favoarea Ghidului Suprem.
Cleric cu rangul de Hujjat al-Islam, Rohani poartă un turban alb şi barbă grizonată, foarte îngrijită.
Un susţinător fervent al fondatorului Republicii Islamice, ayatollahul Khomeini, chiar înainte de revoluţia din 1979, Rohani are un trecut politic îndelungat.
Deputat în perioada 1980-2000, el a fost ales ulterior membru al Adunării Experţilor, instanţă care se ocupă de supravegherea muncii Ghidului Suprem Ali Khamenei.
El este în continuare reprezentantul ayatollahului Khamenei în cadrul Consiliului suprem pentru securitate naţională. Rohani a părăsit însă funcţia de secretar al acestui Consiliu după alegerea lui Ahmadinejad în 2005. La scurt timp după aceasta, Iranul şi-a relansat programul de îmbogăţire a uraniului, atrăgându-şi nemulţumirea ONU şi a marilor puteri care au impus ţării sancţiuni economice.