Pelerinaj la Mecca. Ritualul lapidării Diavolului, urmat de Sărbătoarea Sacrificiului

Data publicării:
pelerini mecca

Pentru a-şi arăta dispreţul faţă de cel rău, pelerinii aruncă cu pietre în trei stâlpi care îl simbolizează pe Diavol.

După acest moment începe sărbătoarea sacrificiului, Eid al Adha, în amintirea gestului făcut de Abraham, care era gata să îşi ucidă fiul pentru a-şi dovedi credinţa în Allah. Ieri, pelerinii s-au rugat pe Muntele Milei, locul unde se spune că profetul Mahomed şi-a rostit ultimele predici.

Oamenii s-au rugat pentru pace şi pentru unitatea musulmanilor, iar alţii s-au gândit în special la cei aflaţi în zonele de conflict.

Până acum, pelerinajul s-a desfăşurat fără incidente. Numărul participanţilor este însă de două ori mai mic faţă de anul trecut, din cauza temerilor privind o eventuală contaminare cu virusul MERS, care a făcut 51 de victime în Arabia Saudită. Printre participanţi se numără şi preşedintele Turciei. Abdullah Gull este primul şef de stat turc, ce efectuează pelerinajul. Călătoria la Mecca este o datorie sfântă pe care religia islamică spune că orice musulman trebuie să o îndeplinească măcar o dată în viaţă.

Arabia Saudită a mobilizat peste 100.000 de militari şi poliţişti pentru asigurarea securităţii pelerinilor şi a avertizat împotriva oricărei instrumentalizări politice a pelerinajului.

Dintre cele două milioane de oameni care participă la cel mai mare pelerinaj spiritual din lume trei sferturi sunt din afara Arabiei Saudite.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri