Liderii celor mai industrializate 7 ţări din lume ar putea semna un parteneriat pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. Până să vadă un rezultat concret, organizațiile pentru drepturile femeilor privesc planurile cu scepticism. Dovadă și parodia următoare, în care politicienii din G7 - care s-au întâlnit în acest weekend la Biarritz, în Franța - joacă roluri de „Răzbunători”, inspirate de seria „Avengers”.
Eroii binecunoscuți din film, care își împrumută înfățișarea liderilor G7, sunt auziți spunând următoarele replici:
„Ani la rând, cele mai puternice forțe din lume au promis că vor combate inegalitatea de gen”.
„Femeile și fetele sunt cele mai afectate de sărăcie”.
„Dacă nu consolidăm rolul fetelor și femeilor tinere, agenda de dezvoltare va eșua”.
„Societățile nu pot avea succes, fără participarea deplină și forța femeilor și fetelor”.
„Haideți să-i oferim fiecărei fete din lume 12 ani de educație de calitate”.
„Vrem să le dăm cuvântul atâtor femei care încă sunt discriminate și mai puțin plătite la locul de muncă”.
„Vreau să vă vorbesc despre o societate în care femeile strălucesc”.
Apoi o voce comentează: „Vorbe frumoase...” și repune lucrurile în concordanță cu realitatea:
Criza inegalității de gen continuă.
O fată din cinci este forțată să se căsătorească, deși este minoră.
Un miliard de femei nu au un cont bancar.
500 de milioane de femei nu știu să citească.
Asta este pur și simplu o mizerie.
De atâtea ori vorbim, fără să facem nimic!
„În această vară, G7 are puterea să schimbe jocul. Vrem să știm: Vor face asta?” este comentariul-concluzie al videoclipului-parodie.
Editor web: Luana Păvălucă