Papa vrea însă să arate că Biserica Catolică este o biserică a tuturor popoarelor, după ce în trecut i s-a reproșat că promovează mai ales prelați din cercurile Vaticanului.
Cei şase viitori cardinali provin din Statele Unite, Filipine, Columbia şi, deloc întâmplător, din Liban, Nigeria și India, țări cu o populație musulmană numeroasă. Toţi au vârste sub 80 de ani şi, potrivit normelor Bisericii Catolice, asta le dă dreptul să facă parte din conclavul care va alege un nou Papă, după ce Benedict al XVI-lea se va stinge din viaţă.
Papa a mai numit noi cardinali în februarie. Atunci au fost 22, dintre care 16 europeni.