Oraşul care are prea mulţi bani vrea să schimbe această situaţie
Data publicării:
Autorităţile din oraşul canadian Vancouver se confruntă cu o problemă mai puţin obişnuită: oraşul are prea mulţi bani şi acum vrea să schimbe această situaţie.
În ultimii ani, Vancouver a devenit o destinaţie atractivă pentru investitorii asiatici, în special cei din China.
Sume mari de bani, provenite de multe ori din activităţi puse sub semnul întrebării, au fost investite în cazinouri, imobiliare şi bunuri şi produse premium.
Din 2014 încoace, de exemplu, capitalurile plecate din China şi plasate în Vancouver au însumat nu mai puţin de 800 de milioane de dolari.
Dar asta reprezintă o problemă pentru localnici - intrările de capital au făcut ca preţurile la proprietăţi să explodeze, valoarea medie a acestora s-a triplat din 2005 încoace.
Străinii trăiesc pe picior mare, iar pentru localnici nivelul de trai a devenit foarte scump. Guvernul regional încearcă acum să ia măsuri: vrea o taxare mai dură a afacerilor, reguli mai aspre privind transparenţa şi un control mai strict asupra cazinourilor şi instituţiilor financiare. Dar aceste schimbări vor fi implementate extrem de greu pentru că banii chinezeşti vin extrem de repede şi în sume mari.
E posibil ca Vancouver să fi fost primul mare oraş din Occident care experimentează forţa capitalurilor din China. Vrea să stopeze acest fenomen, dar începe să-şi dea seama că nu e aşa uşor.