OMS: Peste jumătate dintre spitalele din Beirut sunt nefuncţionale, la 8 zile după explozia devastatoare

Data publicării:
clădire distrusă de explozie la Beirut
Foto: Getty Images

Peste jumătate din spitalele din Beirut, printre care şi trei dintre cele mai importante, sunt "nefuncţionale", a anunţat miercuri Richard Brennan, director regional pentru urgenţe al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la opt zile după explozia care a devastat capitala libaneză, scrie Agerpres, citând AFP.

După o evaluare a stării celor 55 de clinici şi centre de sănătate din Beirut, "ştim că puţin peste 50% dintre aceste unităţi sunt nefuncţionale", a declarat Brennan în cadrul unei conferinţe de presă de la Cairo, adăugând că trei dintre principalele spitale sunt scoase din uz şi că alte trei nu funcţionează la capacitate deplină. "Asta vrea să însemne că am pierdut 500 de paturi", a precizat el.

Brennan a făcut apel la autorităţi şi la partenerii lor "să restabilească capacităţile acestor unităţi cât mai curând posibil" pentru a răspunde nevoilor ţării confruntate atât cu pandemia de COVID-19, cât şi cu alte urgenţe medicale.

Pe 4 august o explozie gigantică, provocată de un incendiu într-un depozit unde era depozitată o enormă cantitate de nitrat de amoniu, a distrus cartiere întregi în capitala Libanului. Deflagraţia a provocat moartea a 171 de persoane şi rănirea a peste 6.500, într-o ţară oricum grav afectată de o criză economică.

Spitalele, deja saturate, au fost depăşite de afluxul de răniţi şi mai multe au suferit pagube importante. Membri ai personalului medical au murit în timp ce lucrau sau şi-au pierdut viaţa din cauza rănilor suferite.

Potrivit lui Iman Shankiti, reprezentanta OMS pentru Liban, unităţile de terapie intensivă şi paturile disponibile sunt ocupate de răniţii gravi. Explozia combinată cu pandemia vor avea un "impact asupra capacităţilor de spitalizare în Liban', în special a serviciilor de reanimare, a mai spus ea.

Marţi a fost înregistrat un record zilnic de contaminare cu noul coronavirus: 309 cazuri confirmate şi şapte decese. În total, bilanţul pandemiei este de 7.121 de cazuri, dintre care 87 de decese, potrivit ultimului bilanţ oficial.

Pandemia de COVID-19 a fost ţinută sub control iniţial, dar numărul de cazuri a început să crească după redeschiderea aeroportului internaţional din Beirut pe 1 iulie şi ridicarea progresivă a măsurilor de izolare.

Guvernul a decretat o reintrare provizorie în izolare în două etape la sfârşitul lui iulie, dar a anulat această măsură după explozia din port.

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”