Olanda extinde numărul orașelor unde consumul de canabis este legal

Data actualizării: Data publicării:
Cultură de canabis. Foto: Profimedia Images
Cultură de canabis. Foto: Profimedia Images

Autorităţile olandeze au extins luni la opt noi oraşe un experiment care le permite consumatorilor să fumeze canabis în condiţii legale, pentru a reduce astfel infracţionalitatea.

Contrar credinţei populare, vânzarea şi consumul de haşiş şi de marijuana nu sunt legale în Ţările de Jos, ci tolerate şi reglementate, în special în "coffeeshop"-uri.

Un experiment ce vizează eliminarea acestei "zone gri" din punct de vedere juridic a fost lansat la sfârşitul anului 2023 în două oraşe olandeze, Breda şi Tilburg, pentru a instaura un circuit legal al cultivării şi aprovizionării cu canabis pentru "coffeeshop"-uri, care, până în prezent, îşi procură acest produs în mod clandestin.

Mai mulţi producători au fost selecţionaţi de autorităţi, iar canabisul furnizat în "coffeeshop"-uri este atent monitorizat, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Experimentul creat pentru dezincriminarea producţiei şi aprovizionării cu marijuana în "coffeeshop"-uri a fost de acum extins şi în alte oraşe, cum ar fi Maastricht şi Groningen, permiţându-le consumatorilor şi vânzătorilor să fie siguri de calitatea şi originile acestor produse.

Iniţiativa din Ţările de Jos se înscrie într-o tendinţă generală de dezincriminare a consumului de canabis la nivel mondial, aşa cum arată măsurile adoptate recent în Germania, Elveţia şi Statele Unite.

În Ţările de Jos, incertitudinile planează asupra politicii privind canabisul: partidul liderului de extremă-dreapta Geert Wilders, marele câştigător al alegerilor din noiembrie, vrea să renunţe definitiv la politica de toleranţă faţă de canabis, să închidă "coffeeshop"-urile şi să facă presiuni pentru instaurarea "Ţărilor de Jos fără droguri".

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri