Oameni, instituţii şi companii din 195 de ţări vor stinge lumina sâmbătă, timp de o oră

Data publicării:
Light bulb on building balcony on city at night. Earth Hour Concept.
A 17-a ediţie a Earth Hour (Ora Pământului) are loc sâmbătă. Foto: Profimedia

A 17-a ediţie a Earth Hour (Ora Pământului), cea mai mare acţiune voluntară de mediu din istorie, are loc sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 - 21:30, când oameni, instituţii şi companii de pe tot globul vor stinge lumina și se vor uni pentru a oferi o oră din timpul lor pentru planetă, a anunţat, miercuri, WWF România, potrivit Agerpres.

În acest an, WWF lansează o nouă provocare, pe lângă gestul simbolic de a stinge lumina timp de o oră, invită oamenii să renunţe la rutina zilnică şi să petreacă o oră în care să desfăşoare acţiuni care au ca scop protecţia naturii.

„De Ora Pământului 2023, vrem să lansăm un obicei nou, acela de a dărui o oră pentru Pământ, în fiecare lună! O oră în care, singuri sau alături de familie şi prieteni, să facem ceva care să aibă legătură cu protecţia naturii: putem să gătim cu ingrediente locale, să facem schimburi de haine, să plantăm sau să igienizăm zone din natură. Ora Pământului 2023 este o ocazie de a ne arăta grija faţă de natură şi de a-i ajuta pe alţii să înţeleagă importanţa vitală pe care o are în viaţa noastră. Dacă trezim conştiinţa ecologică în oameni, avem o şansă să oprim degradarea naturii, pentru bunăstarea noastră şi pentru generaţiile viitoare. Împreună, putem transforma o singură Oră a Pământului în mii şi milioane de acţiuni de impact pentru casa noastră comună. Este important să ne unim eforturile şi să fim împreună pentru crearea unui viitor sustenabil”, a declarat Hanny Bratu, director marketing WWF România.

În România, WWF sărbătoreşte Ora Pământului 2023 printr-o acţiune de voluntariat în Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” din Bucureşti. Astfel, sâmbătă, 25 martie 2023, între orele 10:00 - 14:00, WWF România invită toţi iubitorii de biodiversitate la Grădina Botanică pentru a se (re)conecta cu natura. Participanţii vor desfăşura activităţi de întreţinere între care tăierea lăstărişului, greblarea frunzelor şi igienizare. Voluntarii se pot înscrie pe site-ul oficial al campaniei din România.

„Pe lângă această activitate, WWF România va desfăşura şi alte acţiuni cu scop educaţional şi va susţine şi promova instituţiile şi companiile care aleg să sărbătorească Ora Pământului prin stingerea simbolică a luminilor şi prin acţiuni prietenoase cu natura”, se menţionează în comunicatul WWF România.

Potrivit sursei citate, biodiversitatea se pierde într-un ritm fără precedent, iar economia mondială este dependentă de natură. Mai mult de 50% din PIB-ul global depinde de bunurile şi serviciile pe care ecosistemele naturale le generează.

La nivel global, un milion de specii sunt ameninţate cu dispariţia, iar sănătatea ecosistemelor de care depindem se deteriorează mai rapid ca niciodată, iar la nivel european, situaţia este similară, 81% dintre habitatele protejate şi 63% dintre specii au o stare de conservare precară. Pentru a limita degradarea naturii, protecţia ariilor naturale nu este suficientă, este important să investim în reconstrucţie ecologică la scară largă, susţin reprezentanţii WWF România.

„Soluţiile pentru multe dintre problemele societăţii noastre le putem găsi în natură, în modul în care natura funcţionează. Dacă vrem să nu suferim de pe urma inundaţiilor trebuie să fim conştienţi că, din când în când, râurile se revarsă în luncile lor naturale şi acolo unde se revarsă formează bălţi de unde ne procurăm peştele iar noi nu ar trebui să locuim acolo unde riscul de inundaţii este ridicat. Dacă vrem să nu suferim de prea puţină apă trebuie să fim conştienţi că apa este de multe ori o resursă limitată şi nu avem luxul să o utilizăm excesiv, limitând accesul la apă a altor utilizatori sau riscând secarea lacurilor. Acţiunile pe care ar trebui să le facem pentru protecţia şi refacerea ecosistemelor degradate nu sunt doar pentru natură, ci şi pentru a asigura resursele şi condiţiile adecvate pentru viitorul nostru”, a declarat Camelia Ionescu, manager Program Ape WWF România.

Pentru a ajuta protecţia şi refacerea naturii, în iunie 2022, Comisia Europeană a lansat o propunere legislativă care ar trebui să susţină reconstrucţia ecologică a ecosistemelor degradate în toate statele Uniunii Europene.

Evenimentul Earth Hour a fost organizat, pentru prima dată, pe data de 31 martie 2007, la Sydney, când două milioane de oameni şi peste 2.100 companii din oraşul australian au stins lumina timp de o oră, demonstrând astfel preocuparea faţă de una dintre cele mai mari probleme actuale: schimbarea accelerată a climei.

Din 2008, evenimentul a devenit o mişcare globală, incluzând 100 milioane de oameni din mai mult de 30 de state ale lumii. Ora Pământului (Earth Hour) este un eveniment global, organizat şi susţinut de către WWF Internaţional, în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an. Această acţiune are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică faţă de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice.

WWF România, una dintre cele mai importante organizaţii specializată în conservarea mediului, face parte din WWF International, existent de peste 60 de ani, în mai mult de o sută de ţări, de pe şase continente. Zonele de conservare prioritare ale organizaţiei sunt Maramureş, Transilvania, Sud Vestul Carpaţilor, Apuseni, Lunca şi Delta Dunării. 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...