Galerie Foto O „vulpe de foc” - un pui de panda roșu - a devenit cea mai nouă atracție la grădina zoologică din Lisabona

Data publicării:
profimedia-0827577971
Foto: Profimedia Images

Un pui de panda roșu a devenit atracția grădinii zoologice din Lisabona, unde s-a născut în urmă cu şase luni acest nou reprezentant al unei specii în pericol de dispariţie, informează AFP, citat de Agerpres.

Foto: Profimedia Images
Foto: Profimedia Images



Urmărit îndeaproape de mama lui, puiul a făcut primii paşi în faţa vizitatorilor grădinii zoologice, care au fost invitaţi să participe la alegerea numelui său.

După primele luni de viaţă, timp în care s-a dezvoltat foarte lent, puiul de panda roşu a intrat, de acum, „într-o etapă în care a devenit foarte jucăuş, cam neîndemânatic câteodată... dar învaţă foarte repede”, a explicat pentru AFP Rafaela Fiuza, medic veterinar la grădina zoologică din Lisabona. Acest mamifer omnivor, care se hrăneşte în principal cu frunze de bambus, se simte cel mai bine în copaci.

„Dacă nu-l găsiţi în timp pe când se hrăneşte printre bambuşi, trebuie să vă uitaţi la coroana arborilor”, a avertizat grădina zoologică într-un comunicat în care a anunţat naşterea puiului. Naşterea sa este considerată excepţională întrucât animalul aparţine ''unei specii pe cale de extincţie'', a precizat veterinarul portughez.

Panda roşu, supranumit câteodată „vulpea de foc”, este originar din munţii Himalaya. Este întâlnit de obicei în pădurile din Asia, în special în Nepal şi China. Căutat pentru blana sa, acest animal solitar este ameninţat nu doar de braconaj, ci şi de defrişarea pădurilor şi de distrugerea habitatului natural. Din cauza acestor ameninţări, a fost inclus pe lista speciilor „în pericol” de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN).

Populaţia de panda roşu este în prezent estimată la mai puţin de 10.000 de exemplare în sălbăticie.

Grădina zoologică din Lisabona, care îşi va celebra anul viitor cea de-a 140-a aniversare, găzduieşte în total circa 2.000 de animale din 300 de specii diferite şi şi-a asumat misiunea de a conserva şi a proteja mai multe specii ameninţate.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri