O sticlă de coniac veche de 258 de ani a fost vândută la licitaţie cu o sumă uriașă

Data publicării:
sticla

O sticlă rară de coniac franţuzesc veche de 258 de ani a fost vândută la licitaţie pentru suma de 118.580 de lire sterline (peste 146.000 de dolari), a anunţat joi pe Twitter casa de licitaţii Sotheby's din Londra, informează Agerpres, care citează dpa.

În lume mai există doar trei sticle din rarul Gautier Cognac 1762, acesta devenind astfel cel mai vechi coniac care a fost vândut la licitaţie, a precizat Sotheby's.

Sticla licitată s-a aflat în pivniţa unei familii, neatinsă de generaţii şi are toate etichetele originale încă ataşate.

Produs de firma franceză Maison Gautier, sticla cunoscută sub numele de "Grand Frere" sau "Big Brother", este cea mai mare dintre cele rămase şi ultima vândută.

Sora ei mai mică ("petite soeur") se află la Muzeul Gautier din sud-vestul Franţei, în timp ce fratele său mai mic ("petit frere") s-a vândut la licitaţie la New York în 2014.

Coniacul Gautier "este renumit şi venerat în întreaga lume", după cum a declarat Jonny Fowle, specialistul Sotheby's în băuturi spirtoase.

El a afirmat pentru agenţia de ştiri PA că acest coniac trebuie să aibă încă un gust bun şi să-şi fi "menţinut caracterul".

"Putem presupune că nivelul alcoolului este încă destul de ridicat şi asta ar fi acţionat ca un conservant timp de sute de ani", a spus Fowle.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...