O româncă de 33 de ani este acuzată de fraudă în Germania și riscă să ajungă la închisoare. Femeia a încasat pentru cei șase copii ai ei alocații de la statul german, în sumă totală de 45.000 de euro, deși nu a locuit niciodată în Germania.
Românca, care locuiește, de fapt, în Birmingham, Anglia, a fost reținută săptămâna aceasta, în urma controlului de frontieră la intrarea în Germania, potrivit presseportal.de.
Când i-au verificat documentele, polițiștii au descoperit că pe numele ei era emis de Parchetul din Duisburg un mandat de arestare preventivă pentru fraude cu alocații pentru copii.
În 2014, femeia a solicitat de la statul german alocații pentru cei șase copii ai ei în baza unor documente false. Cererea a fost repetată în fiecare an, până la începutul lui 2017, când autoritățile germane au constatat că românca nu a avut niciodată rezidență în Germania sau loc de muncă în această țară.
În total, românca a încasat ilegal 44.412 euro și a fost acuzată de evaziune fiscală și falsificare de documente. Parchetul din Duisburg a emis pe numele ei un mandat de arestare preventivă, aceasta fiind reținută și urmând să fie prezentată instanței.