O americancă a fost acuzată de „abuz” și neglijență de justița din SUA, după ce copilul ei de 3 ani s-a agățat accidental de balustrada unei scări rulante dintr-un aeroport și a murit după ce a căzut de la înălțime, informează CNN
Scena s-a petrecut în luna septembrie, în incinta aeroportului Charlotte Douglas, din North Carolina.
Femeia tocmai se întorcea dintr-o excursie din Florida, alături de cei trei copii ai săi, cu vârste de 2,3 și 4 ani.
La un moment dat, în timp ce mama celor trei copii încerca să recupereze bagajele, băiatul ei de trei ani s-a agățat accidental de balustrada scării rulante din aeroport. Scara l-a urcat pe băiat până când acesta nu a mai putut să-și țină echilibrul și a căzut de la înălțime.
Copilul a fost dus de urgență la spital, dar medicii nu au reușit să-i salveze viața.
Autoritățile americane o acuză acum pe mamă de „abuz și neglijență”. Poliția a emis mandat pe numele femeii.
„La început, i-au spus că a fost vorba doar de un accident, acum îi spun că a comis, practic, o crimă”, a declarat, pentru CNN, avocatul femeii.
Editor web: Mihnea Lazăr