O femeie din Marea Britanie trăieşte ca în 1939

Data publicării:
englezoaica

Joanna Francis găteşte pe plita cu lemne şi face baie într-o albie.

Acasă la Joanna Francis timpul a rămas în loc în anul 1939, în pragul intrării Marii Britanii în al doilea război mondial. Mâncarea este gătită pe plita cu lemne, hainele sunt spălate cu săpun făcut în casă, toaleta este în curte, iar despre televizor nici nu poate fi vorba.

Joanna Francis: „Întotdeauna m-am simţit atrasă de această perioadă istorică. Încă din copilărie când mergeam la muzee petreceam cel mai mult timp în faţa expoziţiilor din anii 1930 sau 1940. ”

Femeia şi-a dedicat ultimii zece ani construirii acestei bule temporale. A fost atât de hotărâtă să se adapteze stilului de viaţă de acum opt decenii încât a renunţat la orice urmă de confort.

Joanna Francis: „Aici era baia. Aveam o cadă mare pe colţ, un jacuzzi. Iar aici aveam dulapuri, toaleta şi chiuveta. Le-am scos pe toate şi am amenajat un dormitor aşa cum ar fi fost în acea vreme, ar fi fost probabil o cameră pentru copii.”

Toaleta a fost mutată afară, iar cada a fost înlocuită cu una din fier. Pentru a face totul cât mai autentic, Joanna îmbracă haine inspirate din moda anilor '30. Singura legătură cu prezentul este telefonul mobil. Are nevoie de el pentru a ţine legătura cu cei de la serviciu, dar şi cu turiştii curioşi să-i descopere casa.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri