The New York Times spune povestea unei femei din Columbia care a dat naștere unei fetițe și a aflat că bebelușul o purta în abdomen pe propria soră geamănă. Nu mică le-a fost mirarea medicilor, când au descoperit că fetusul, pe jumătate dezvoltat, încă creștea în abdomenul micuței.
Sursă foto: Dr. Miguel Parra-Saavedra/New York Times
Această anomalie medicală, cunoscută sub numele de „fetus-in-fetu” (n.r. fetus în făt), este rară, însă nu și lipsită de precedent.
Pentru primele dăți, anomalia a fost descrisă și într-un jurnal medical britanic, în anul 1808, și se crede că apare o dată la 500.000 de nașteri. În anii recenți, astfel de cazuri au fost documentate în India, Indonezia sau Singapore.
În cazul de față, medicii au identificat problema în timpul controalelor prenatale, a spus Dr. Miguel Parra-Saavedra, medicul care supravegheat nașterea, specializat în sarcini cu risc mare.
Acesta a examinat-o pentru prima dată pe mamă, Monica Vega, în timpul celei de-a 35-a săptămână de sarcină. Medicul obstretician al femeii a crezut că fătul este un chist la nivelul ficatului.
Însă doctorul Parra-Saavedra a efectuat teste suplimentare și a descoperit că acel „chist” conținea fluid și un fetus minuscul, cu un cordon ombilical separat, conectat la intestinul gros al sorei geamănă.
„I-am spus mamei, iar ea a răspuns: Poftim? Nu, domnule doctor, așa ceva e imposibil. Însă i-am explicat pas cu pas, iar ea a înțeles”, a spus medicul.
Medicul a vorbit cu o televiziune locală, care a documentat nașterea și operația de înlăturare a fătului-parazit.
Monica Vega a adus pe lume o fetiță, pe care a botezat-o Itzamara. A născut în cea de 37-a săptămână de sarcină, cu trei săptămâni înainte de termen. Medicii au preferat această variantă, pentru că se temeau că fetusul-parazit ar crește prea mult și i-ar afecta lui Itzamara organele interne.
Geamăna-parazit a fost îndepărtată a doua zi de la naștere, laparoscopic. Măsura puțin peste cinci centimetri, avea cap și membre rudimentar dezvoltate, însă îi lipseau inima și creierul, a dezvăluit Dr. Parra-Saavedra.
„Fetus-in-fetu” este câteodată confundată cu o anomalie care poartă numele de teratom - o tumoare benignă care poate conține oase, țesut muscular sau chiar păr și dinți. În momentul de față, medicii efectuează și în acest caz un test ADN, însă medicul Parra-Saavedra este convins că acum este vorba despre un geamăn identic, care a fost absorbit.
Această anomalie medicală poate să nu fie descoperită la naștere și mulți ani după. În 2015, de exemplu, o femeie de 45 de ani de origine engleză și care locuia în Cipru a fost operată după ce medicii au crezut că au detectat o tumoare de 10 centimetri pe unul dintre ovare. La biopsie, medicii au descoperit că „tumoarea” avea față, un ochi, un dinte și păr de culoare neagră. Medicii au ajuns la concluzia că este vorba despre un geamăn pe care femeia l-a absorbit în pântece.
Cât despre micuța Itzamara, care a trecut prin aventura vieții ei la o zi de la naștere, aceasta se simte bine.
„Are o mică cicatrice pe abdomen, însă este un copil normal, cu excepția faptului că întreaga lume vorbește despre ea”, a spus Dr. Parra-Saavedra.