Noua Zeelandă renunță la strategia „zero Covid”. Premier: Este necesară o nouă abordare

Data publicării:
Centru de testare COVID-19 în Noua Zeelandă.
Noua Zeelandă renunță la strategia „zero Covid”. Foto: Profimedia

Australia primeşte turiştii care au fost imunizaţi împotriva Covid cu vaccinul chinez Sinovac şi vaccinul indian Covishield. În schimb, Noua Zeelandă a abandonat strategia „zero Covid”.

Australia primeşte turiştii care au fost imunizaţi împotriva Covid cu vaccinul chinez Sinovac şi cu vaccinul indian Covishield. Măsura redeschide calea întoarcerii studenţilor străini, în majoritate chinezi, înscrişi la marile universităţi australiene.

Până acum, doar patru vaccinuri, AstraZeneca, Pfizer, Johnson & Johnson şi Moderna, fuseseră recunoscute de autorităţile de la Canberra.

Administraţia pentru produse terapeutice din Australia (TGA) raportează, de asemenea, că are în vedere alte două vaccinuri chinezeşti, SinoPharm şi CanSino, Sputnikul rusesc şi Covaxinul indian. Grupul de opt universităţi majore a salutat decizia, care va simplifica procedurile de intrare pentru studenţi din multe ţări în afară de China şi de India, precum Indonezia, Filipine şi Nepal. Studenţii vor trebui să rămână în carantină timp de două săptămâni

Noua Zeelandă a fost protejată de pandemie datorită unei închideri riguroase a graniţelor

De asemenea, Noua Zeelandă a abandonat strategia „zero Covid”. Premierul Jacinda Ardern a anunţat că va schimba strategia care nu a reuşit să oprească răspândirea virusului în Auckland: este necesară o nouă abordare, a explicat prim-ministrul, un model care să ţină cont de ratele de vaccinare. De luni de zile, ţara a fost protejată de pandemie datorită unei închideri riguroase a graniţelor, care le-a permis neo-zeelandezilor să ducă o viaţă aproape normală.

Dar, în august, a apărut la Auckland un caz al variantei Delta şi a trebuit să se pună în aplicare măsuri de lockdown. Cele două milioane de locuitori din cel mai mare oraş al ţării au fost închise timp de şapte săptămâni, iar lockdown-ul naţional a fost ridicat doar la începutul lunii septembrie.

Ardern a recunoscut că varianta Delta este extrem de contagioasă şi trebuie acceptată: „Chiar şi cu restricţiile pe termen lung pe care le-am impus, în mod clar nu am atins nivelul zero”.

Ardern a explicat că măsurile s-ar putea încheia atunci când 90 la sută din populaţia va fi vaccinată.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri